Angajamentul De La Cape Town – Mărturisirea de credinţă şi Apelul la acţiune

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE

PREAMBUL

PARTEA I – DE DRAGUL DOMNULUI PE CARE ÎL IUBIM:MARTURISIREA DE CREDINTA DE LA CAPE TOWN

1. Iubim pentru ca întâi Dumnezeu ne-a iubit
2. Îl iubim pe Dumnezeul cel viu
3. Îl iubim pe Dumnezeu Tatal
4. Îl iubim pe Dumnezeu Fiul
5. Îl iubim pe Dumnezeu Duhul Sfânt
6. Iubim Cuvântul lui Dumnezeu
7. Iubim lumea lui Dumnezeu
8. Iubim Evanghelia lui Dumnezeu
9. Iubim poporul lui Dumnezeu
10. Iubim misiunea lui Dumnezeu

PARTEA II DE DRAGUL LUMII CAREIA ÎI SLUJIM: CHEMAREA LA ACTIUNE DE LA CAPE TOWN

INTRODUCERE

IIA Marturisirea adevarului lui Cristos într-o lume pluralista, globalizata

IIB Promovarea pacii lui Cristos în lumea noastra dezbinata si zdrobita

IIC Trairea dragostei lui Cristos printre oamenii de alte credinte

IID Discernerea voii lui Cristos pentru evanghelizarea lumii

IIE Chemarea adresata Bisericii lui Cristos de a se întoarce înapoi, la umilinta, integritate si simplitate

IIF Parteneriatul în trupul lui Cristos în vederea unitatii în misiune

CONCLUZII

CUVÂNT ÎNAINTE

Cel de-al treilea Congres Lausanne consacrat Evanghelizarii Mondiale (Cape Town, 16-25 octombrie 2010) a reunit 4.200 lideri evanghelici din 198 de tari împreuna cu câteva sute de mii de persoane care au participat la întâlniri în diverse alte locuri din lume si au urmarit transmisiile online. Obiectivul acestui congres a fost de a adresa Bisericii mondiale o noua chemare de a-l marturisi pe Cristos si întreaga sa învatatura în fiecare natiune, în toate sferele societatii, inclusiv în cea a ideilor.

Angajamentul de la Cape Town este tocmai rodul acestei stradanii, care continua o linie istorica, întemeiata atât pe Legamântul de la Lausanne, cât si pe Manifestul de la Manila. El are doua parti. Partea I prezinta convingerile biblice, care ne-au fost transmise prin Scripturi, iar Partea a II-a da glas chemarii la actiune.

Cum s-a materializat Partea I? Chestiunile abordate în prima parte au fost mai întâi discutate la Minneapolis, în decembrie 2009, în cadrul unei întâlniri la care au participat 18 teologi si lideri evanghelici de pe toate continentele. Unui grup mai restrâns, condus de Dr. Christopher J. H. Wright, presedintele Comisiei Teologice a Miscarii Lausanne, i s-a cerut sa pregateasca un document final, care sa poata fi prezentat plenului congresului.

Cum s-a materializat Partea II? Cu mai bine de trei ani înainte de congres a demarat un amplu proces de consultari. Toti vice-presedintii internationali ai Miscarii Lausanne au organizat întâlniri regionale în care liderilor crestini li s-a cerut sa identifice provocarile majore cu care se confrunta Biserica. Ca urmare a acestor întrevederi au rezultat sase chestiuni de baza. Acestea au dus la (i) stabilirea programului Congresului si (ii) au definit cadrul pentru chemarea la actiune. Acest proces de consultari a continuat pe parcursul Congresului, Chris Wright si Comisia pentru formularea Angajamentului înregistrând cu fidelitate toate contributiile care au constituit un volum de munca enorm.

Angajamentul de la Cape Town va constitui documentul director al Miscarii Lausanne pentru urmatorii zece ani. Chemarea sa profetica la actiune si rugaciune, speram noi, va convinge biserici, agentii misionare, scoli teologice, crestinii la locul de munca si organizatiile crestine studentesti din campusuri sa se identifice cu mesajul ei si sa-si gaseasca rolul în transpunerea ei în practica.

Multe declaratii doctrinare fac cunoscut ce crede Biserica. Noi am dorit sa mergem mai departe si sa facem legatura între credinta si practica. Ca urmare, modelul nostru a fost cel oferit de apostolul Pavel, a carui învatatura teologica a fost întrupata în instruirea practica. De pilda, în Epistola catre coloseni, descrierea profunda si impresionanta a suprematiei lui Cristos enunta printr-o învatatura simpla ce anume înseamna sa fii înradacinat în Cristos.

Noi facem distinctie între esenta Evangheliei lui Cristos, adica adevarurile fundamentale asupra carora cadem de acord si cele secundare referitoare la ceea ce cere sau învata Biblia, asupra carora crestinii sinceri nu au ajuns la un acord. În documentul de fata am urmarit sa reflectam principiul Miscarii Lausanne, „libertate în limitele acceptate”, iar în Partea I sunt definite clar aceste limite.

Pe parcursul acestui proces ne-am bucurat sa colaboram cu Alianta Evanghelica Mondiala, care este partenerul nostru în fiecare stadiu. Liderii AEM subscriu întru totul atât Marturisirii de credinta, cât si Chemarii la actiune.

Desi vorbim si scriem din perspectiva traditiei evanghelice prezente în Miscarea Lausanne, afirmam unitatea trupului lui Cristos si recunoastem cu bucurie ca si în alte traditii exista multi ucenici ai Domnului Isus Cristos. Ne-am bucurat de participarea – ca observatori în cadrul întrunirii de la Cape Town – a  câtorva reprezentanti importanti ai unor biserici istorice apartinând altor traditii si ne manifestam încrederea ca Angajamentul de la Cape Town va fi folositor bisericilor din toate traditiile. Drept urmare prezentam acest angajament într-o atitudine de umilinta.

Care sunt sperantele noastre cu privire la Angajamentul de la Cape Town? Nadajduim ca se va vorbi despre acest text, ca va fi discutat si ca i se va acorda greutatea unei declaratii comune a evanghelicilor la nivel global; speram ca acest angajament va modela prioritatile slujirii crestine, va întari liderii de opinie în spatiul public si va da nastere unor initiative si parteneriate îndraznete.

Cuvântul lui Dumnezeu sa ne lumineze calea, iar harul Domnului Isus Cristos, iubirea Tatalui din ceruri si comuniunea Duhului Sfânt sa fie cu noi toti.

S. Douglas Birdsall
Presedinte executiv

Lindsay Brown
Director international

PREAMBUL

Ca membri ai Bisericii universale a lui Isus Cristos, afirmam cu bucurie dedicarea noastra fata de Dumnezeul cel viu si fata de planul sau mântuitor împlinit prin Domnul Isus Cristos. De dragul sau, ne reînnoim angajamentul fata de viziunea si de obiectivele Miscarii Lausanne.

Aceasta înseamna doua lucruri:

În primul rând, ramânem dedicati responsabilitatii de a-l marturisi în toata lumea pe Isus Cristos si întreaga sa învatatura. Primul Congres Lausanne (1974) a fost convocat în vederea misiunii de evanghelizare a lumii. Printre principalele realizari pe care acest congres le-a oferit Bisericii din întreaga lume s-au numarat: (i) Legamântul Lausanne; (2) o noua constientizare asupra numarului grupurilor etnice la care nu s-a ajuns cu Evanghelia si (iii) o redescoperire a naturii holistice a Evangheliei biblice si a misiunii crestine. Cel de-al doilea Congress Lausanne, desfasurat în Manila (1989), a dat nastere la peste 300 de parteneriate strategice în evanghelizarea mondiala, multe dintre acestea implicând cooperarea între natiuni în diferite parti ale lumii.

Iar în al doilea rând, ramânem fideli documentelor de baza ale Miscarii: Legamântul de la Lausanne (1974) si Manifestul de la Manila (1989). Aceste documente exprima într-un mod clar adevarurile esentiale ale Evangheliei biblice si le aplica la misiunea noastra practica, astfel încât acestea sunt relevante si provocatoare. Însa recunoastem ca nu am fost credinciosi angajamentelor luate în acele documente, dar recunoastem valoarea lor si dorim sa le împlinim, cautând sa discernem modul în care trebuie sa exprimam si sa aplicam adevarul etern al Evangheliei în lumea generatiei noastre, o lume aflata în continua schimbare.

REALITATILE SCHIMBARII

Aproape tot ce se refera la modul în care traim, gândim si ne raportam unii la altii este într-o continua schimbare. În mod pozitiv sau negativ, simtim impactul globalizarii, al revolutiei digitale si al instabilitatii puterii economice si politice în lume. Unele dintre aspectele cu care ne confruntam ne produc durere si neliniste: saracia globala, razboiul, conflictele etnice, boala, criza ecologica si schimbarile climaterice. Dar exista o schimbare în lumea noastra care constituie un motiv de bucurie, si anume, cresterea Bisericii lui Cristos la nivel mondial.

Faptul ca al treilea Congres Lausanne s-a desfasurat în Africa este o dovada a acestei realitati. Cel putin doua treimi dintre crestinii din întreaga lume se afla în prezent pe continentele aflate pe mapamond la sud si la est. Structura de participare în cadrul Congresului de la Cape Town a reflectat aceasta enorma schimbare în configuratia globala a crestinismului în secolul ce a urmat Conferintei Misionare din Edinburgh, din anul 1910. Ne bucuram de uimitoarea crestere a Bisericii din Africa, ca si de faptul ca fratii si surorile noastre în Cristos din Africa au gazduit acest congres. În acelasi timp, nu ne-am fi putut întâlni în Africa de Sud fara sa ne gândim la anii de suferinta din trecut, traiti sub regimul de apartheid. Asadar, suntem recunoscatori pentru înaintarea Evangheliei si pentru dreptatea suverana a lui Dumnezeu, care lucreaza în istoria contemporana în vreme ce ne luptam cu persistenta mostenire a raului si a nedreptatii. În aceasta consta dubla misiune si responsabilitate a Bisericii în orice loc.

Misiunea crestina trebuie sa caute solutii pentru realitatile propriei noastre generatii. De asemenea, trebuie sa învatam atât din întelepciunea si din greselile, cât si din reusitele si esecurile pe care le mostenim de la generatiile anterioare. Cinstim si deplângem trecutul, si totodata ne angajam în confruntarea cu viitorul, în Numele Dumnezeului care tine întreaga istorie în mâna sa.

REALITATI NESCHIMBATE

Dar într-o lume care se straduieste sa se reinventeze într-un ritm tot mai accelerat, unele lucruri ramân neschimbate. Aceste adevaruri importante constituie temeiul biblic al angajamentului nostru misionar.

• Oamenii sunt pierduti. Conditia umana, în esenta ei, coincide cu cea descrisa în Biblie: în starea noastra de pacat si razvratire, suntem sub incidenta dreptei judecati a lui Dumnezeu, iar fara Cristos nu avem nicio speranta.
• Evanghelia ne aduce o speranta. Evanghelia nu este un concept aflat în pana de noi idei, ci este nevoie sa fie comunicata în mod relevant. Ea descrie ce a facut Dumnezeu pentru a mântui lumea, mai ales prin evenimentele reale ale vietii, mortii, învierii si domniei lui Isus Cristos. În Cristos avem nadejdea.
• Misiunea Bisericii continua. Misiunea lui Dumnezeu continua pâna la marginile Pamântului si pâna la sfârsitul lumii. Va veni ziua când împaratiile lumii vor deveni Împaratia Dumnezeului nostru si a lui Cristos, Fiul sau, iar Dumnezeu va locui în noua creatie împreuna cu poporul lui rascumparat. Pâna atunci, participarea Bisericii la misiunea lui Dumnezeu continua cu acea bucurie ce însoteste caracterul urgent al misiunii în noile si captivantele oportunitati ale fiecarei generatii, inclusiv a celei proprii.

PASIUNEA DRAGOSTEI NOASTRE

Declaratia este formulata într-un limbaj al dragostei. Limbajul legamântului este dragostea. Legamintele biblice, cel vechi si cel nou, sunt expresia harului si a dragostei rascumparatoare manifestate de Dumnezeu fata de umanitatea pierduta si fata de creatia decazuta. Dragostea si harul lui Dumnezeu asteapta raspunsul dragostei noastre. Iubirea noastra se manifesta prin încredere, ascultare si dedicare plina de pasiune fata de Domnul legamântului nostru. Legamântul Lausanne a definit evanghelizarea ca fiind actiunea prin care „întreaga Biserica duce Evanghelia completa întregii lumi”. Aceasta continua sa ne mistuie. Prin urmare, înnoim acel legamânt enuntând din nou:

• Dragostea noastra pentru întreaga Evanghelie, care este glorioasa veste buna a lui Dumnezeu în Cristos, pentru toate domeniile creatiei sale, caci întreaga creatie a fost devastata de pacat si rautate.
• Dragostea noastra fata de întreaga Biserica, poporul lui Dumnezeu, rascumparat de Cristos din fiecare natiune de pe Pamânt si din fiecare perioada a istoriei, pentru a împartasi misiunea lui Dumnezeu în acest veac si pentru a-l glorifica pe el pe vecie în veacul care va veni.
• Dragostea noastra pentru întreaga lume, aflata atât de departe de Dumnezeu si, totusi, atât de apropiata inimii sale, aceasta lume pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult, încât a dat pe singurul sau Fiu pentru mântuirea ei.

Motivati de aceasta dragoste întreita, ne angajam din nou sa fim Biserica plenara, sa credem, sa ascultam si sa împartasim întreaga Evanghelie si sa mergem în toata lumea pentru a face ucenici din toate natiunile Pamântului.

PARTEA I

DE DRAGUL DOMNULUI PE CARE ÎL IUBIM: MARTURISIREA DE CREDINTA DE LA CAPE TOWN

1. Iubim pentru ca întâi Dumnezeu ne-a iubit

Misiunea lui Dumnezeu izvoraste din dragostea lui Dumnezeu. Misiunea poporului lui Dumnezeu izvoraste din dragostea noastra pentru Dumnezeu si pentru tot ceea ce el iubeste. Evanghelizarea lumii este revarsarea dragostei lui Dumnezeu catre noi si prin noi. Afirmam întâietatea harului lui Dumnezeu, la care noi raspundem prin credinta, pe care o demonstram prin ascultarea dragostei. Iubim pentru ca întâi Dumnezeu ne-a iubit si l-a trimis pe Fiul sau ca ispasire pentru pacatele noastre.[1]

A) A-l iubi pe Dumnezeu si pe aproapele tau constituie cea dintâi si cea mai importanta porunca, pe care sunt cladite în întregime legea si profetii. Dragostea este împlinirea legii, cea dintâi în lista roadelor Duhului. Dragostea este dovada faptului ca suntem nascuti din nou; este asigurarea faptului ca îl cunoastem pe Dumnezeu si, totodata, dovada faptului ca Dumnezeu locuieste în noi. Dragostea este noua porunca a lui Cristos, care le-a spus ucenicilor sai ca, doar în masura în care împlinesc aceasta porunca, misiunea lor va fi vizibila si credibila. Dragostea crestina manifestata unii fata de altii este modul în care Dumnezeul nevazut, care s-a revelat în mod vizibil prin Fiul sau întrupat, continua sa se reveleze lumii în mod vizibil. Atunci când Pavel se adreseaza unor credinciosi convertiti de curând, dragostea apare printre primele aspecte pe care el le discuta cu acestia si la care îi îndeamna, alaturi de credinta si de nadejde. Dragostea ramâne însa cea mai mare dintre toate, deoarece dragostea nu se sfârseste niciodata.[2]

B) O astfel de dragoste nu este slaba sau sentimentala. Întemeiata pe legamânt, dragostea lui Dumnezeu este loiala si credincioasa, se daruie, este dezinteresata, puternica si sfânta. De vreme ce Dumnezeu este dragoste, întreaga sa fiinta, toate actiunile sale, dreptatea, cât si îndurarea sa, sunt toate pline de dragoste. Dragostea lui Dumnezeu se rasfrânge asupra întregii sale creatii. Ni se porunceste sa iubim în asa fel încât sa reflectam dragostea lui Dumnezeu în acelasi mod. Aceasta înseamna a umbla în voia Domnului.[3]

C) Astfel, formulând convingerile si angajamentele noastre în termenii dragostei, raspundem celei mai solicitante si mai importante provocari biblice:

1.  a-l iubi pe Domnul Dumnezeul nostru cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul si cu toata puterea noastra;
2.  a-l iubi pe aproapele nostru (inclusiv pe strain si pe dusman) ca pe noi însine;
3. a ne iubi unii pe altii asa cum Dumnezeu ne-a iubit pe noi în Cristos, si
4.  a iubi lumea cu dragostea celui care si-a dat singurul Fiu pentru ca, prin el, lumea sa poata fi mântuita.[4]

D) O astfel de dragoste este darul lui Dumnezeu turnat în inima noastra, dar totodata este si porunca lui Dumnezeu, care cere supunerea vointei noastre. O astfel de dragoste înseamna a fi asemenea lui Cristos însusi: tari în rabdare, dar si blânzi în smerenie; fermi în împotrivirea fata de rau, dar si plini de compasiune fata de cel ce sufera; plini de curaj în suferinta si credinciosi pâna la moarte. Modelul acestei iubiri este viata lui Cristos pe Pamânt, iar etalonul ei este Cristosul înviat în slava.[5]

Afirmam ca o asemenea dragoste plenara biblica ar trebui sa constituie identitatea si trasatura definitorie a ucenicilor lui Isus. Dorim ca aceasta sa ne defineasca si pe noi ca raspuns al rugaciunii si poruncii Domnului Isus. Din nefericire, marturisim ca mult prea adesea situatia nu sta asa. De aceea, ne angajam din nou sa facem tot ceea ce ne sta în putinta pentru a trai, a gândi, a vorbi si a ne comporta în asa fel încât sa exprimam ceea ce înseamna a umbla în dragoste – dragoste pentru Dumnezeu, dragoste unii fata de altii si dragoste fata de lumea din jur.

2. Îl iubim pe Dumnezeul cel viu

Dumnezeul nostru pe care îl iubim ni se reveleaza în Biblie ca singurul Dumnezeu, viu si vesnic, care conduce totul în conformitate cu voia sa suverana si în vederea realizarii planului sau mântuitor. În comuniunea desavârsita a Sfintei Treimi – Tatal, Fiul si Duhul Sfânt – Dumnezeu este singurul Creator, Suveran, Judecator si Mântuitor al lumii.[6] De aceea îl iubim pe Dumnezeu, multumindu-i pentru locul pe care îl avem în creatie, supunându-ne providentei sale suverane, încrezându-ne în dreptatea sa si laudându-l pentru mântuirea pe care a înfaptuit-o pentru noi.

A) Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice ar putea rivaliza cu el. Ni se porunceste sa-l iubim doar pe Dumnezeul cel viu si sa ne închinam numai lui. Dar, asemenea Israelului din Vechiul Testament, îngaduim ca dragostea noastra fata de Dumnezeu sa fie pervertita prin adulterul cu idolii acestei lumi, fata de dumnezeii celor din jurul nostru.[7] Alunecam în sincretism, lasându-ne amagiti de multi idoli, precum lacomia, puterea si succesul, slujind mai degraba lui Mamona decât lui Dumnezeu. Acceptam ideologiile dominante la nivel politic si economic, fara a le analiza critic din perspectiva Bibliei. Sub presiunea pluralismului religios, suntem ispititi sa compromitem credinta noastra în unicitatea lui Cristos. Asemenea poporului Israel, avem nevoie sa auzim glasul profetilor si al lui Isus însusi, prin care suntem chemati sa ne pocaim, sa abandonam orice ar putea rivaliza cu Dumnezeu si sa ne întoarcem, într-o atitudine de ascultare, la dragostea si la închinarea dedicata doar lui Dumnezeu.

B) Îl iubim pe Dumnezeu cu pasiune pentru gloria Numelui sau. Cea mai mare motivatie pe care o avem pentru misiune este aceiasi cu cea care guverneaza însasi misiunea lui Dumnezeu, si anume ca singurul Dumnezeu viu si adevarat sa fie cunoscut si glorificat prin întreaga sa creatie. Acesta este scopul final al lui Dumnezeu si ar trebui sa fie suprema noastra bucurie.

„Daca Dumnezeu doreste ca orice genunchi sa se plece în fata lui Isus si fiecare limba sa-l marturiseasca, si noi va trebui sa facem asa. Ar trebui sa fim „gelosi” (asa cum spune uneori Scriptura) pentru cinstea Numelui sau: ar trebui sa ne îngrijoram atunci când el nu este cunoscut, îndurerati atunci când este ignorat, indignati atunci când este hulit si în permanenta preocupati si hotarâti ca Numelui lui Dumnezeu sa i se dea cinstea si gloria care i se cuvin. Cea mai înalta dintre motivatiile misionare nu este nici ascultarea de Marea Însarcinare (în ciuda importantei sale), si nici dragostea fata de cei pacatosi, care sunt departe de Dumnezeu si care se îndreapta spre pierzare (oricât de puternic este acest imbold, în special atunci când ne gândim la mânia lui Dumnezeu), ci mai degraba zelul – un zel arzator si plin de pasiune – pentru slava lui Isus Cristos. …În fata acestui obiectiv suprem al misiunii crestine, toate motivatiile nedemne se vestejesc si pier.”[8]    John Stott

Durerea noastra cea mai mare ar trebui sa fie faptul ca Dumnezeul cel viu nu este glorificat în lumea noastra. Dumnezeului celui viu i se neaga existenta printr-un ateism agresiv. Singurul Dumnezeu adevarat este înlocuit si deformat în practicile religiilor lumii. Domnul nostru Isus Cristos este prezentat deformat si eronat la nivel popular, în unele culturi. Iar chipul Dumnezeului revelat biblic este umbrit de caracterul nominal, de sincretismul si ipocrizia de care se face vinovat crestinismul.

A-l iubi pe Dumnezeu în mijlocul unei lumi care îl respinge si îl distorsioneaza, impune ca noi sa-l marturisim pe Dumnezeul nostru cu îndrazneala si smerenie, sa aparam adevarul Evangheliei lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cu putere dar si plini de har si într-un spirit de rugaciune, sa ne încredem în lucrarea de osândire si de convingere pe care o face Duhul sau cel Sfânt. Ne dedicam unei asemenea marturii, deoarece daca pretindem ca îl iubim pe Dumnezeu, trebuie sa împartasim cu el aceeasi prioritate suprema, si anume ca Numele si Cuvântul sau sa fie înaltate mai presus de orice.[9]

3. Îl iubim pe Dumnezeu Tatal

Prin Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu – si doar prin el, care este calea, adevarul si viata – ajungem sa-l cunoastem si sa-l iubim pe Dumnezeu ca Tata. Dupa cum Duhul Sfânt marturiseste duhului nostru ca suntem copiii lui Dumnezeu, tot astfel noi strigam cuvintele cu care s-a rugat Isus: „Abba, Tata”, si rostim rugaciunea „Tatal nostru”, ce ne-a învatat Isus. Dragostea noastra pentru Isus, dovedita în ascultarea fata de el, se întâlneste cu dragostea Tatalui fata de noi, atunci când Tatal si Fiul vin sa salasluiasca în noi, într-o relatie reciproca de daruire si primire a dragostei.[10] Aceasta relatie intima este înradacinata adânc în învatatura biblica.

A) Îl iubim pe Dumnezeu ca Parinte al poporului sau. Israelul din Vechiul Testament l-a cunoscut pe Dumnezeu ca Tatal care i-a dat viata, l-a purtat si l-a mustrat, care cerea ascultarea lui, tânjea dupa dragostea poporului lui si manifesta o iertare plina de compasiune si o dragoste statornica si rabdatoare.[11] În relatia noastra cu Dumnezeu, Tatal nostru, toate acestea sunt valabile si pentru noi, ca popor al lui Dumnezeu, în Cristos.

B) Îl iubim pe Dumnezeu ca Tatal care a iubit atât de mult lumea, încât si-a dat singurul sau Fiu pentru mântuirea noastra. Cât de mare este dragostea Tatalui fata de noi, de vreme ce ajungem sa fim numiti copiii lui Dumnezeu! Nemaipomenita este dragostea Tatalui, care nu l-a crutat pe singurul sau Fiu, ci l-a dat pentru noi toti! Dragostea prin care Tatal îsi daruieste Fiul s-a oglindit în dragostea Fiului, care se daruieste pe sine. S-a vazut o armonie deplina în voia divina a lucrarii de ispasire savârsita la cruce de Tatal si de Fiul, prin Duhul cel vesnic. Tatal a iubit lumea si l-a dat pe Fiul sau; „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit si s-a dat pe sine însusi pentru mine.” Aceasta unitate dintre Tatal si Fiul, afirmata de Isus însusi, îsi gaseste ecoul în salutul pe care Pavel îl foloseste cel mai frecvent: „Har si pace voua de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Isus Hristos, care s-a dat pe sine însusi pentru pacatele noastre… dupa voia  Dumnezeului nostru si Tatal. A lui sa fie slava în vecii vecilor! Amin.”[12]

C) Îl iubim pe Dumnezeu ca Tata al carui caracter îl reflectam si în a carui grija ne încredem. În Predica de pe Munte, Isus arata în mod repetat spre Tatal ceresc, prezentat ca modelul si temelia modului în care actionam. Trebuie sa fim împaciuitori, deoarece suntem fii lui Dumnezeu. Trebuie sa facem fapte bune, pentru ca Tatalui nostru sa i se dea slava. Trebuie sa îi iubim pe dusmanii nostri, reflectând astfel dragostea parinteasca a lui Dumnezeu. Darnicia, rugaciunea si postul nostru trebuie facute în asa fel încât sa fie vazute doar de Tatal nostru. Trebuie sa îi iertam pe altii asa cum Tatal nostru ne iarta pe noi. Trebuie sa fim lipsiti de teama si sa ne încredem în purtarea de grija a lui Dumnezeu. Printr-un asemenea comportament care izvoraste din caracterul crestin, facem voia Tatalui nostru din ceruri, în Împaratia lui Dumnezeu.[13]

Marturisim ca adesea am neglijat adevarul referitor la identitatea lui Dumnezeu ca Tata si ne-am privat pe noi însine de bogatiile relatiei cu el. Ne angajam înca o data sa venim la Tatal prin Isus Fiul sau: sa primim si sa raspundem dragostei sale parintesti, sa traim în ascultare, acceptând disciplinarea sa ca Parinte, sa reflectam caracterul sau parintesc în comportamentul si atitudinea noastra, si sa ne încredem în purtarea sa parinteasca de grija, indiferent de circumstantele în care vom ajunge.

4. Îl iubim pe Dumnezeu Fiul

Dumnezeu i-a poruncit poporului Israel sa-l iubeasca pe DOMNUL Dumnezeu cu o loialitate absoluta. Si în cazul nostru, a-l iubi pe Domnul Isus Cristos înseamna a afirma cu fermitate ca numai el este Mântuitor, Domn si Dumnezeu. Biblia ne învata ca doar Isus înfaptuieste aceleasi actiuni suverane ca si Dumnezeu. Cristos este Creatorul universului, Cârmuitorul istoriei, Judecatorul tuturor popoarelor si Mântuitorul tuturor celor care îl cauta pe Dumnezeu.[14] El este partas identitatii lui Dumnezeu, în egalitatea si unitatea divina a Tatalui, Fiului si Duhului. Dupa cum Dumnezeu a chemat poporul Israel sa-l iubeasca, în credinta legamântului, în ascultarea si în marturisirea lui, si noi ne dovedim dragostea fata de Isus Cristos punându-ne încrederea în el, ascultându-l si facându-l cunoscut.

A) Noi ne încredem în Cristos. Noi credem marturia Evangheliilor, potrivit careia Isus din Nazaret este Mesia, cel ales si trimis de Dumnezeu pentru a împlini misiunea unica încredintata Israelului în vremurile Vechiului Testament, aceea de a aduce binecuvântarea mântuirii lui Dumnezeu tuturor neamurilor, asa cum i-a promis Dumnezeu lui Avraam.

1. În Isus, care a fost zamislit din Duhul Sfânt si nascut din fecioara Maria, Dumnezeu s-a îmbracat cu trupul nostru omenesc si a trait printre noi, fiind pe deplin Dumnezeu si pe deplin om.
2. În timpul vietii sale pe Pamânt, Isus a trait într-o desavârsita credinciosie si ascultare fata de Dumnezeu. El a vestit si a învatat despre Împaratia lui Dumnezeu, si le-a aratat ucenicilor cum trebuiau sa traiasca sub domnia lui Dumnezeu.
3. Prin lucrarea si prin minunile sale, Isus a anuntat si a dovedit biruinta Împaratiei lui Dumnezeu asupra raului si a puterilor acestuia.
4. Prin moartea sa pe cruce, Isus a luat asupra lui pacatul nostru, platind pretul pentru acesta, suferind pedeapsa si rusinea, a învins moartea si puterile întunericului, si a înfaptuit împacarea si rascumpararea întregii creatii.
5. Prin învierea sa fizica, Isus a fost îndreptatit si înaltat de catre Dumnezeu, a desavârsit si a dovedit biruinta deplina a crucii si a devenit antemergatorul omenirii rascumparate si a creatiei restaurate.
6. Dupa urcarea sa la cer, Isus domneste ca Domn asupra întregii istorii si creatii.
7. La venirea sa, Isus va îndeplini judecata lui Dumnezeu, îl va nimici pe Satan, raul si moartea, si va instaura domnia universala a lui Dumnezeu.

B) Noi ne supunem lui Cristos. Isus ne cheama la ucenicie, la purtarea crucii si la urmarea lui pe calea lepadarii de sine, a slujirii si a ascultarii. „Daca ma iubiti, paziti poruncile Mele” a spus el. „De ce îmi spuneti Doamne, Doamne si nu faceti ce va poruncesc?” Suntem chemati sa traim asa cum a trait Cristos si sa iubim asa cum a iubit Cristos. A-l marturisi pe Cristos, dar a-i ignora poruncile dovedeste o imaturitate periculoasa. Isus ne avertizeaza ca multi dintre cei care invoca Numele lui si au lucrari spectaculoase însotite de minuni, se vor trezi respinsi de el pentru ca au înfaptuit faradelegea.[15] Noi tinem seama de acest avertisment al lui Cristos, pentru ca nimeni nu este imun în fata acestui pericol de temut.

C) Noi îl proclamam pe Cristos. Dumnezeu s-a revelat pe deplin si în mod definitiv numai în Cristos si tot numai prin Cristos a înfaptuit mântuirea lumii. De aceea, noi îngenunchem ca niste ucenici la picioarele lui Isus din Nazaret, spunându-i împreuna cu Petru: „Tu esti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” si împreuna cu Toma: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” Desi nu l-am vazut, noi îl iubim si ne bucuram în nadejde, tânjind dupa ziua revenirii sale, când îl vom vedea asa cum este. Pâna în ziua aceea, proclamam asemenea lui Petru si lui Ioan: „În nimeni altul nu este mântuire, caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie sa fim mântuiti.”[16]

Din nou, ne angajam sa-l marturisim pe Isus Cristos si întreaga sa învatatura în toata lumea, stiind ca putem face aceasta doar daca noi însine traim în ascultare de învatatura lui.

5. Îl iubim pe Dumnezeu Duhul Sfânt

Îl iubim pe Duhul Sfânt, alaturi de Dumnezeu Tatal si de Dumnezeu Fiul în comuniunea Trinitatii. El este un Duh al misiunii, trimis de Tatal si de Fiul, care, la rândul lor, stau în spatele misiunii, pentru a sufla viata si putere asupra Bisericii misionare a lui Dumnezeu. Noi ne rugam pentru prezenta Duhului Sfânt, pe care-l iubim, fiindca fara marturia Duhului privitoare la Cristos, propria noastra marturie este zadarnica. Fara darurile, calauzirea si puterea Duhului, lucrarea noastra este doar efort omenesc. Iar fara roadele Duhului, viata noastra putin atragatoare nu poate reflecta frumusetea Evangheliei.

A) În Vechiul Testament observam ca Duhul Sfânt a fost implicat în creatie, în acordarea libertatii si în înfaptuirea dreptatii, precum si în alegerea si împuternicirea oamenilor pentru diferite slujbe. Profetii umpluti de Duhul Sfânt asteptau cu nerabdare venirea Împaratului si a Slujitorului, a carui persoana si lucrare aveau sa fie înzestrate cu Duhul lui Dumnezeu. Profetii asteptau, de asemenea, ca vremurile ce vor veni sa fie marcate de o revarsare a Duhului lui Dumnezeu, care avea sa aduca o noua viata, o reînoita ascultare de Dumnezeu si înzestrari profetice pentru cei ce faceau parte din poporul Domnului, fie ei tineri sau vârstnici, barbati sau femei.[17]

B) În ziua Cincizecimii, Dumnezeu si-a revarsat Duhul, asa cum promisesera profetii si Isus. Duhul sfinteniei produce roadele sale în viata credinciosilor, iar cea dintâi dintre acestea este întotdeauna dragostea. Duhul umple Biserica cu darurile sale, pe care noi „le râvnim”, ca pe o unealta indispensabila pentru slujirea crestina. Duhul ne da putere pentru misiune si pentru marea varietate a lucrarilor de slujire. Duhul ne înzestreaza pentru a putea proclama si pune în practica Evanghelia, pentru a discerne adevarul, pentru a ne ruga eficient si pentru a învinge fortele întunericului. Duhul ne inspira si însoteste închinarea noastra. Duhul îi întareste si îi mângâie pe ucenicii persecutati sau judecati din pricina marturiei lor despre Cristos.[18]

C) Prin urmare, implicarea noastra în misiune este zadarnica si lipsita de rod fara prezenta, calauzirea si puterea Duhului Sfânt. Afirmatia aceasta este adevarata cu privire la toate dimensiunile misiunii: evanghelizarea, marturisirea adevarului, ucenicia, împaciuirea, implicarea sociala, transformarea etica, grija fata de creatie, învingerea puterilor raului, alungarea duhurilor rele, vindecarea celor bolnavi si suferinzi, precum si rabdarea persecutiei. Tot ce facem în Numele lui Cristos trebuie sa se desfasoare sub calauzirea si împuternicirea Duhului Sfânt. Noul Testament arata clar acest fapt în viata Bisericii primare si în învatatura apostolilor. El este dovedit si astazi prin rodirea si cresterea bisericilor în care urmasii lui Isus actioneaza cu încredere, însotiti de puterea Duhului Sfânt, depinzând de el si nadajduind ca el sa lucreze.

Nu exista Evanghelie adevarata sau deplina si nici misiune biblica autentica fara Persoana, lucrarea si puterea Duhului Sfânt. Ne rugam ca acest adevar biblic sa fie luat tot mai mult în considerare si experimentarea prezentei sale sa fie o realitate în toate madularele trupului lui Cristos din întreaga lume. Suntem însa constienti de multe abuzuri si de mascarada facuta în Numele Duhului Sfânt, de numeroasele moduri în care sunt practicate si laudate diverse fenomene care nu sunt darurile Duhului Sfânt asa cum învata Noul Testament. Este mare nevoie de un discernamânt sporit, de un avertisment clar împotriva înselaciunii, de darea în vileag a manipularii care amageste oamenii ce se slujesc pe ei însisi, abuzând de puterea spirituala în vederea îmbogatirii necinstite. Mai presus de toate, exista nevoia profunda de o învatatura sustinuta si o predicare biblica, însotite de o rugaciune smerita, cu scopul echiparii credinciosilor obisnuiti de a întelege si a se bucura de adevarata Evanghelie, ajutându-i sa recunoasca si sa respinga evangheliile false.

6. Iubim Cuvântul lui Dumnezeu

Iubim Cuvântul lui Dumnezeu cuprins în Scripturile Vechiului si Noului Testament, oglindind desfatarea plina de bucurie a psalmistului, care scria în Tora: „Iubesc poruncile tale mai mult decât aurul… O, cât iubesc Legea ta!” Primim întreaga Biblie ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat de Duhul Sfânt, vestit si scris prin intermediul unor autori umani. Ne supunem lui, recunoscându-l ca autoritate unica si suprema, care ne guverneaza crezul si purtarea. Marturisim puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu de a împlini scopul sau mântuitor. Sustinem ca Biblia este Cuvântul scris suprem al lui Dumnezeu, nefiind depasit de vreo alta revelatie ulterioara, însa ne bucuram totodata ca Duhul Sfânt ilumineaza mintea poporului lui Dumnezeu, astfel ca Biblia continua sa transmita adevarul divin în cuvinte relevante oamenilor din fiecare cultura.[19]

A) Persoana pe care ne-o descopera Biblia. Noi iubim Biblia asa cum iubeste mireasa scrisorile sotului ei, nu de dragul hârtiei pe care sunt scrise, ci de dragul persoanei care ne vorbeste prin ele. Biblia ne prezinta identitatea, caracterul, scopurile si actiunile lui Dumnezeu. Ea este marturia de capatîi privitoare la Domnul Isus Cristos. Citind-o, îl întâlnim plini de bucurie, prin Duhul lui. Dragostea noastra fata de Biblie este o expresie a dragostei noastre pentru Dumnezeu.

B) Istorisirea pe care ne-o reveleaza Biblia. Biblia prezinta relatarea universala a creatiei, a caderii si a rascumpararii în istoria omenirii, precum si pe cea a noii creatii. Aceasta naratiune completa ne pune la dispozitie o conceptie biblica coerenta si ne modeleaza teologia. În centrul acestei relatari se afla evenimentele mântuitoare culminante ale crucii si învierii lui Cristos, care constituie esenta Evangheliei. Aceasta relatare (din Vechiul si din Noul Testament) ne spune cine suntem, care este scopul nostru pe Pamânt si încotro se îndreapta destinul nostru. Aceasta istorie a misiunii lui Dumnezeu defineste identitatea noastra, este motorul misiunii noastre si ne asigura ca finalul se afla în mâinile lui Dumnezeu. Aceasta istorisire trebuie sa îsi faca loc în memoria poporului lui Dumnezeu, sa sustina nadejdea sa si sa dicteze continutul marturiei sale evangheliste, ca urmare a transmiterii ei din generatie în generatie. Noi trebuie sa facem Biblia cunoscuta prin toate mijloacele posibile, caci mesajul ei este destinat tuturor oamenilor de pe Pamânt. De aceea, ne dedicam din nou sarcinii continue de traducere, de raspândire si de învatare a scripturilor în toate culturile si limbile, inclusiv în cele care sunt predominant orale sau nu au o forma scrisa.

C) Adevarul pe care îl proclama Biblia. Întreaga Biblie ne învata tot adevarul pe care Dumnezeu doreste sa-l cunoastem. Ne supunem lui, recunoscând ca adevarat si vrednic de încredere tot ce afirma, caci este Cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate sa minta si care nu va ramâne neîmplinit. El este lamurit si îndeajuns pentru descoperirea caii spre mântuire. Este fundamentul pentru explorarea si întelegerea tuturor dimensiunilor adevarului lui Dumnezeu.

Însa noi traim într-o lume plina de minciuni, în care adevarul este respins. Multe culturi afiseaza un relativism predominant, care neaga existenta oricarui adevar absolut sau posibilitatea cunoasterii unui asemenea adevar. Daca iubim Biblia, atunci trebuie sa ne ridicam în apararea adevarurilor proclamate de ea. Trebuie sa gasim cai noi de a promova autoritatea biblica în toate culturile. Ne dedicam efortului de a apara adevarul revelatiei lui Dumnezeu, ca mod de exprimare a dragostei noastre fata de Cuvântul lui Dumnezeu.

D) Trairea pe care o cere Biblia. „Cuvântul este în gura ta si în inima ta, ca sa-l împlinesti.” Isus si Iacov ne cheama sa fim împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultatori.[20] Biblia descrie ce fel de viata trebuie sa caracterizeze credinciosul si comunitatea crestina. Începând de la Avraam, continuând cu Moise, cu psalmistii, cu profetii si cu scrierile despre întelepciune, apoi cu Isus si cu apostolii, învatam ca un asemenea mod de viata scriptural include dreptatea, compasiunea, smerenia, integritatea, buna credinta, puritatea sexuala, generozitatea, bunatatea, lepadarea de sine, ospitalitatea, împaciuirea, lipsa razbunarii, facerea binelui, iertarea, bucuria, multumirea si dragostea, îmbinate toate într-o viata de închinare si de credinciosie fata de Dumnezeu.

Marturisim ca pretindem cu usurinta ca iubim Biblia, fara sa iubim viata pe care ne-o cere aceasta: viata de ascultare practica fata de Dumnezeu, prin Cristos ce are un pret. Cu toate acestea,”nimic nu elogiaza Evanghelia mai elocvent decât o viata transformata si nimic nu o discrediteaza mai tare decât lipsa consecventei la nivel personal. Noi suntem chemati sa ne purtam într-un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos si chiar sa o „împodobim”, sporindu-i frumusetea prin trairea noastra sfânta.”[21] De aceea, de dragul Evangheliei lui Cristos, ne dedicam din nou dovedirii dragostei noastre fata de Cuvântul lui Dumnezeu, crezându-l si supunându-ne lui. Nu exista misiune biblica fara o traire biblica.

7. Iubim lumea lui Dumnezeu

Noi împartasim dragostea lui Dumnezeu fata de lumea creata de el, iubind tot ce a întocmit Domnul, bucurându-ne de providenta lui Dumnezeu si de dreptatea sa pe care le întâlnim în creatie, proclamând vestea buna întregii creatii si tuturor popoarelor, si tânjind dupa ziua în care Pamântul va fi plin de cunoasterea slavei lui Dumnezeu, ca fundul marii de apele care-l acopera.[22]

A) Iubim lumea creatiei lui Dumnezeu. Dragostea aceasta nu se limiteaza la o afectiune sentimentala pentru natura (pe care Biblia nu o porunceste nicaieri) si nici nu se confunda cu o închinare panteista a naturii (pe care Biblia o condamna în mod explicit). Ea este mai degraba rezultatul logic al dragostei noastre pentru Dumnezeu, manifestata prin grija fata de ceea ce-i apartine. „Al Domnului este Pamântul si tot ce cuprinde el.” Pamântul este proprietatea Dumnezeului pe care spunem ca-l iubim si-l ascultam. Suntem interesati de soarta lui pentru simplul motiv ca îi apartine celui pe care-l numim Domnul nostru.[23]

Pamântul este creat, mentinut si rascumparat de Cristos.[24] Nu putem pretinde ca îl iubim pe Dumnezeu, atâta timp cât abuzam de ceea ce-i apartine lui Cristos de drept, facând obiectul creatiei, rascumpararii si mostenirii sale. Aratam ca ne pasa de Pamânt si îi folosim în mod responsabil bogatele-i resurse fara sa fim motivati de rationamentele lumii seculare, ci de dragul Domnului. Daca Isus este Domnul întregului Pamânt, nu putem separa relatia noastra cu el de modul în care actionam vizavi de planeta noastra, caci proclamarea Evangheliei care afirma: „Isus este Domn!” înseamna proclamarea unei Evanghelii care include Pamântul, întrucât domnia lui Cristos se extinde asupra întregii creatii. Asadar, grija fata de creatie este legata de domnia lui Cristos.

Aceasta dragoste fata de creatia lui Dumnezeu ne cere sa ne pocaim de aportul nostru la distrugerea, la irosirea si la poluarea resurselor Pamântului, si de concursul pe care l-am dat idolatriei toxice a consumului, angajându-ne grabnic cu o responsabilitate ecologica profetica. Îi sustinem pe crestinii a caror chemare speciala este aceea de a proteja mediul prin actiuni concrete, precum si pe cei dedicati îndeplinirii mandatului de a împlini nevoile umane prin exercitarea responsabila a stapânirii si administrarii Pamântului. Biblia prezinta scopul rascumparator al lui Dumnezeu cu privire la creatia însasi. Luata în ansamblu, misiunea înseamna discernerea, proclamarea si trairea adevarului biblic potrivit caruia Evanghelia este vestea buna a lui Dumnezeu, adusa prin cruce si prin învierea lui Cristos, pentru noi, ca indivizi, si pentru societate si pentru creatie. Toate acestea trei sufera din pricina pacatului; toate sunt incluse în dragostea si în misiunea rascumparatoare a lui Dumnezeu; toate trebuie sa faca parte din misiunea comprehensiva a poporului lui Dumnezeu.

B) Iubim lumea cu diferitele ei natiuni si culturi. „Dumnezeu a creat dintr-un singur om toate neamurile care traiesc pe întreaga fata a Pamântului.” Diversitatea etnica este darul lui Dumnezeu manifestat în creatie, iar el va fi mentinut si în noua creatie, în care va fi eliberat de dezbinarile si de rivalitatea lumii noastre decazute. Dragostea noastra fata de toate popoarele reflecta promisiunea lui Dumnezeu de a binecuvânta toate natiunile Pamântului si misiunea lui de a crea pentru sine un popor format din oameni de toate triburile, limbile, natiunile si popoarele. Suntem chemati sa iubim tot ce a ales Dumnezeu sa binecuvânteze, iar aceasta include toate culturile. De-a lungul istoriei, lucrarea misionara crestina, desi a fost întunecata de esecuri distructive, a jucat un rol important în protejarea si în conservarea culturilor indigene si a limbii acestora. Dragostea evlavioasa include însa si discernamântul, caci toate culturile prezinta nu doar dovezi pozitive ale chipului divin în viata membrilor lor, ci si amprenta negativa a Satanei si a pacatului. Tânjim sa vedem Evanghelia întrupata si înradacinata în toate culturile, rascumparându-le din interior, asa încât sa poata reflecta slava lui Dumnezeu si plinatatea stralucitoare a lui Cristos. Asteptam cu nerabdare ca bogatia, slava si splendoarea tuturor culturilor sa fie aduse în cetatea lui Dumnezeu, rascumparate si purificate de orice pacat, îmbogatind astfel noua creatie.[25]

O astfel de dragoste, pentru toate popoarele ne cere sa respingem nenorocirile aduse de rasism si etnocentrism si sa tratam fiecare grup etnic si cultural cu demnitate si cu respect, datorita valorii lor pentru Dumnezeu în ceea ce priveste creatia si rascumpararea.[26]

O astfel de dragoste ne cere, de asemenea, sa cautam sa facem Evanghelia cunoscuta fiecarui popor si fiecarei culturi de pe fata Pamântului. Niciun popor, fie iudeu, fie dintre neamuri, nu este exclus din Marea Trimitere. Evanghelizarea este actiunea fireasca a inimilor umplute cu dragostea lui Dumnezeu fata de cei care nu-l cunosc înca. Marturisim cu rusine ca exista înca multe grupuri etnice în lume care nu au auzit niciodata mesajul iubirii lui Dumnezeu, revelate în Isus Cristos. Ne înnoim angajamentul care a inspirat de la bun început Miscarea Lausanne sa foloseasca toate mijloacele posibile pentru ca mesajul Evangheliei sa ajunga la toate popoarele.

C) Iubim oamenii saraci si suferinzi din lume. Biblia ne spune ca Domnul este plin de dragoste fata de tot ce a creat, ca apara pricina celor asupriti, ca-i iubeste pe straini, ca-i hraneste pe cei flamânzi si ca ia partea orfanilor si a vaduvei.[27] Biblia ne mai arata ca Dumnezeu doreste sa faca toate acestea prin oameni care sunt dedicati unor asemenea lucrari. Dumnezeu îi considera responsabili îndeosebi pe cei care sunt alesi în societate în functii politice sau judecatoresti,[28] dar porunceste tuturor credinciosilor, prin lege si prin profeti, prin Psalmi si prin întelepciunea Bibliei, prin cuvintele lui Isus, ale lui Pavel, Iacov si Ioan, sa reflecte dragostea si dreptatea lui Dumnezeu, iubindu-i cu fapta pe cei nevoiasi si facându-le dreptate.[29]

O astfel de dragoste fata de cei saraci ne cere nu doar sa fim plini de milasi de compasiune, ci si sa le facem dreptate, dându-i în vileag si opunându-ne tuturor celor care-i asupresc si îi exploateaza pe saraci. „Nu trebuie sa ne fie teama sa denuntam raul si nedreptatea, oriunde s-ar gasi acestea.”[30] Marturisim cu rusine ca, în aceasta privinta, nu am izbutit sa împartasim compasiunea lui Dumnezeu, sa întrupam dragostea lui, sa reflectam caracterul sau si sa împlinim voia lui. Ne daruim din nou cauzei promovarii justitiei, incluzând solidaritatea cu cei oprimati si marginalizati, precum si sustinerea acestora. Recunoastem ca o astfel de lupta împotriva raului reprezinta o dimensiune a razboiului spiritual, care poate fi purtat prin biruinta dobândita odata cu rastignirea si cu învierea, în puterea Duhului Sfânt si prin rugaciune constanta.

D) Îi iubim pe semenii nostri ca pe noi însine. Isus si-a chemat ucenicii sa împlineasca aceasta porunca, considerata a fi a doua în ordinea importantei, însa în acelasi capitol si-a adâncit cerinta în mod radical, de la „iubeste-l pe strain ca pe tine însuti” la „iubeste-l pe vrajmasul tau”.[31]

O asemenea dragoste pentru semenii nostri ne cere sa ne purtam fata de toti oamenii asa cum ne învata esenta Evangheliei, ascultând de porunca lui Cristos si urmându-i exemplul. Aceasta dragoste fata de semenii nostri include oameni de toate credintele si chiar pe cei care ne urasc, ne ponegresc, ne prigonesc ori ne ucid. Isus ne-a învatat sa raspundem minciunilor cu adevarul, celor care ne fac rau cu fapte pline de bunatate, mila si iertare, violentei si uciderii ucenicilor sai cu spirit de sacrificiu, pentru a atrage oamenii la el si a frânge lanturile rautatii. Respingem cu tarie raspândirea Evangheliei pe calea violentei si tentatia de a ne razbuna pe cei ce ne fac rau. O asemenea neascultare ar fi incompatibila cu exemplul si cu învatatura lui Cristos si a Noului Testament.[32] În acelasi timp, datoria noastra plina de dragoste fata de semenii nostri aflati în suferinta ne cere sa cautam sa le facem dreptate, recurgând la mijloacele legale si la autoritatile statului, care functioneaza ca slujitori ai lui Dumnezeu pentru pedepsirea celor nelegiuiti.[33]

E) Lumea pe care nu o iubim. Lumea creatiei lui Dumnezeu a devenit lumea razvratirii omenesti si satanice împotriva lui Dumnezeu. Noua ni se porunceste sa nu iubim aceasta lume a dorintelor pacatoase, a lacomiei si a mândriei omenesti. Marturisim cu parere de rau ca tocmai aceste trasaturi ale lumii desfigureaza atât de des prezenta crestinilor si compromit marturia acestora privitoare la Evanghelie.[34]

Ne angajam din nou sa nu flirtam cu lumea decazuta si cu pasiunile ei trecatoare, ci sa iubim întreaga lume asa cum o iubeste Dumnezeu. De aceea, iubim lumea cu dorinta sfânta ca întreaga creatie si toate culturile sa fie rascumparate si înnoite în Cristos, ca poporul lui Dumnezeu din toate natiunile sa fie strâns laolalta, iar distrugerea, saracia si dusmania sa înceteze.

8. Iubim Evanghelia lui Dumnezeu

Ca ucenici ai lui Isus, suntem oameni ai Evangheliei. Esenta identitatii noastre este pasiunea pentru vestea buna a Scripturii privitoare la lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, în Isus Cristos. Ne uneste experienta harului lui Dumnezeu, descoperit în Evanghelie, si motivatia de a face cunoscuta aceasta Evanghelie a harului pâna la marginile Pamântului, prin orice mijloc posibil.

A) Iubim vestea buna, într-o lume a vestilor rele. Evanghelia trateaza efectele cumplite ale pacatului, ale esecului si ale nevoilor omenirii. Oamenii s-au razvratit împotriva lui Dumnezeu, au respins autoritatea lui si nu i-au ascultat Cuvântul. În aceasta stare pacatoasa, noi ne-am înstrainat fata de Dumnezeu, unul de altul si de ordinea instituita de el. Pacatul merita condamnarea din partea lui Dumnezeu. Cei care refuza sa se pocaiasca si care „nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos… vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica de la fata Domnului.”[35] Efectele pacatului si puterea raului au afectat toate dimensiunile personalitatii umane (spirituala, fizica, intelectuala si relationala), au patruns în viata culturala, economica, sociala, politica si religioasa, în toate culturile si în toate generatiile, de-a lungul istoriei. Ele au provocat o suferinta nespusa rasei umane si au vatamat creatia lui Dumnezeu. În acest context întunecat, Evanghelia aduce, într-adevar, o veste foarte buna.

B) Iubim istorisirea relatata de Evanghelie. Evanghelia prezinta evenimentele istorice ale vietii, mortii si învierii lui Isus din Nazaret ca pe o veste buna. Ca fiu al lui David, Mesia si Împaratul promis, Isus este singurul prin care Dumnezeu si-a instaurat Împaratia si a asigurat mântuirea lumii, facând posibila binecuvântarea tuturor natiunilor Pamântului, dupa cum i-a promis lui Avraam. Pavel defineste Evanghelia afirmând ca Isus „a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; a fost îngropat si a înviat a treia zi, dupa Scripturi, si s-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” Evanghelia declara ca, pe cruce, Dumnezeu a luat asupra lui însusi, în persoana Fiului sau si în locul nostru, judecata care se cuvenea pacatului nostru. În acelasi maret act mântuitor, desavârsit si declarat prin înviere, Dumnezeu a câstigat victoria decisiva asupra Satanei, a mortii si a fortelor raului, ne-a eliberat de sub puterea lor si de teama fata de ele, pregatind în final nimicirea lor. Dumnezeu a realizat împacarea credinciosilor si cu sine, trecând peste toate barierele si dusmaniile. Dumnezeu si-a împlinit totodata scopul împacarii cu întreaga creatie, iar prin învierea trupeasca a lui Isus, ne-a daruit primele roade ale noii creatii. „Dumnezeu era în Cristos, împacând lumea cu sine.”[36] Ce extraordinara este istorisirea Evangheliilor!

C) Iubim confirmarea data de Evanghelie. Daca ne încredem doar în Cristos suntem una cu el, prin Duhul Sfânt, si suntem socotiti neprihaniti în Cristos, în fata lui Dumnezeu. Fiind îndreptatiti prin credinta, avem pace cu Dumnezeu si nu mai suntem judecati; primim iertare pentru pacatele noastre; suntem nascuti din nou la o nadejde vie, fiind partasi vietii noi a lui Cristos. Suntem înfiati si împreuna mostenitori cu Cristos. Devenim cetateni ai poporului cu care Dumnezeu a facut legamânt, membri ai familiei sale si locasul în care salasluieste Dumnezeu. Asadar, punându-ne încrederea în Cristos, avem siguranta deplina a mântuirii si a vietii vesnice, întrucât mântuirea depinde în definitiv nu de noi însine, ci de lucrarea lui Cristos si de promisiunea lui Dumnezeu. Nimic nu va fi în stare „sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru”.[37] Ce clara este promisiunea Evangheliei!

D) Iubim transformarea pe care o produce Evanghelia. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu ce  transforma vieti si actiuneaza în lumea noastra. „Este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecaruia care crede.”[38] Credinta este singurul mijloc prin care putem primi binecuvântarile si siguranta Evangheliei. Însa credinta mântuitoare nu ramâne niciodata singura, ci se poate vedea totdeauna în ascultarea noastra. Ascultarea crestina este „credinta care se manifesta prin dragoste”.[39] Noi nu suntem mântuiti prin faptele bune pe care le savârsim, ci, fiindca am fost mântuiti numai prin har, suntem „ziditi în Cristos ca sa facem fapte bune.”[40] „Neînsotita de fapte, credinta este moarta.”[41] Pavel a vazut transformarea etica pe care o savârseste Evanghelia ca pe o lucrare a harului lui Dumnezeu, har care a realizat mântuirea la prima venire a lui Cristos si care ne învata sa ducem o viata etica, în lumina celei de-a doua veniri.[42] Pentru Pavel, „ascultarea de Evanghelie” însemna deopotriva a ne pune încrederea în harul lui Cristos si a ne lasa învatati de acesta.[43] Scopul misiunii lui Pavel era acela de a aduce la „ascultarea credintei” toate neamurile.[44] Aceasta terminologie a legamintelor ne aminteste de Avraam. El a crezut promisiunea lui Dumnezeu, fapt care i-a fost socotit ca neprihanire, dupa care a ascultat porunca lui Dumnezeu, dovedindu-si credinta. „Prin credinta Avraam… a ascultat.”[45] Pocainta si credinta în Isus Cristos sunt primii pasi ai ascultarii pe care ni-i cere Evanghelia. Ascultarea continua de poruncile lui Dumnezeu este modul de viata pe care credinta prezentata în Evanghelii ne da putere sa-l traim, prin Duhul Sfânt care ne sfinteste.[46] Ascultarea este, asadar, dovada credintei mântuitoare si roada vie a acesteia. Ascultarea mai este si testul iubirii noastre fata de Isus. „Cine are poruncile mele si le pazeste, acela ma iubeste.”[47] „Prin aceasta stim ca îl cunoastem, daca pazim poruncile lui.”[48] Ce extraordinara este puterea Evangheliei!

9. Iubim poporul lui Dumnezeu

Poporul lui Dumnezeu este format din oameni de toate vârstele si din toate natiunile, pe care Dumnezeu i-a iubit, i-a ales, i-a chemat, i-a mântuit si i-a sfintit în Cristos, ca sa fie ai lui si sa devina partasi slavei lui Cristos, ca cetateni ai noii creatii. De aceea, fiind dintre cei pe care Dumnezeu i-a iubit din vesnicie-n vesnicie si de-a lungul întregii noastre istorii zbuciumate si razvratite, ni se porunceste sa ne iubim unii pe altii; caci, „daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii.” „Urmati dar pilda lui Dumnezeu… Traiti în dragoste, dupa cum si Cristos ne-a iubit si s-a dat pe sine pentru noi.” Dragostea pe care si-o poarta unii altora membrii familiei lui Dumnezeu nu este optionala, ci este o porunca absoluta. O astfel de dragoste este cea dintâi dovada a ascultarii de Evanghelie, este expresia necesara a supunerii noastre fata de domnia lui Cristos si motorul plin de forta al misiunii internationale.[49]

A) Îndeamnul dragostei la unitate. Porunca data de Isus ucenicilor de a se iubi unii pe altii este legata de rugaciunea lui ca ei sa fie una. Porunca si rugaciunea deopotriva au un scop misionar: „ca lumea sa creada ca tu [Tatal] m-ai trimis”.[50] Dovada cea mai convingatoare cu privire la adevarul Evangheliei este data atunci când credinciosii crestini se unesc în dragoste, dincolo de barierele adânc înradacinate ale lumii: cele ale rasei, ale culorii, ale sexului, ale clasei sociale, ale starii economice sau ale apartenentei politice. Însa putine lucruri compromit în mai mare masura marturia noastra ca situatiile în care crestinii oglindesc si amplifica aceleasi dezbinari între ei. Cautam cu prioritate crearea unui nou parteneriat global în cadrul trupului lui Cristos de pe toate continentele, înradacinat într-o profunda dragoste reciproca, în supunere reciproca si împartasirea resurselor economice fara încercarea de a le controla si fara o dependenta nesanatoasa a unora fata de altii. Urmarim acest obiectiv nu doar ca o dovada a unitatii noastre în ceea ce priveste Evanghelia, ci si de dragul Numelui lui Cristos si al misiunii lui Dumnezeu în întreaga lume.

B) Îndemnul dragostei la sinceritate. Dragostea spune adevarul învaluindu-l în har. Nimeni nu a iubit poporul lui Dumnezeu mai mult decât profetii lui Israel si Isus însusi. Cu toate acestea, nimeni nu a confruntat poporul evreu cu mai multa sinceritate cu adevarul privitor la neajunsurile lui, la idolatria si la razvratirea lui împotriva Domnului legamântului. Facând acestea, ei au chemat poporul lui Dumnezeu la pocainta, ca sa poata fi iertati si readusi în starea potrivita pentru a sluji misiunii lui Dumnezeu. Acelasi glas al dragostei profetice trebuie sa se faca auzit si astazi, din acelasi motiv. Dragostea noastra pentru Biserica lui Dumnezeu sufera din pricina durerii stârnite de urâtenia care se gaseste printre noi si care desfigureaza chipul Domnului nostru drag, Isus Cristos, ascunzându-i frumusetea tocmai de ochii lumii care are disperata nevoie sa ajunga la el.

C) Dragostea îndeamna la solidaritate. Iubirea pe care ne-o purtam unii altora include îndeosebi grija fata de cei care sunt prigoniti si închisi din pricina credintei si a marturiei lor. Daca un madular al trupului sufera, toate sufera împreuna cu el. Noi suntem, asemeni lui Ioan, „partasi la necaz, la Împaratie si la rabdarea în Isus Cristos”.[51] Ne angajam sa sustinem madularele trupului lui Cristos aflate în suferinta în întreaga lume, prin raspândirea de informatii despre starea lor, prin rugaciune, prin pledarea cauzei lor si prin alte moduri de sprijin. Vedem atitudinea aceasta nu doar ca pe o dovada a milei noastre, ci si ca pe o expresie a dorintei de a învata ce poate transmite Biserica ce sufera acelor madulare ale trupului lui Cristos care nu au parte de aceleasi încercari. Cunoastem avertismentul potrivit caruia Biserica pe care bunastarea si autosuficienta o fac sa se simta în largul ei s-ar putea, asemeni celei din Laodicea, sa fie biserica pe care Isus o descrie ca fiind oarba fata de propria saracie si în pragul careia el însusi se simte ca un strain.[52]

Isus îsi cheama ucenicii sa formeze în mijlocul tuturor popoarelor o singura familie, în a carei partasie toate barierele pacatoase sa fie înlaturate prin harul împacarii sale. Aceasta Biserica este o comunitate a harului, a ascultarii si a dragostei, în comuniune cu Duhul Sfânt, în care atributele slavite ale lui Dumnezeu si trasaturile pline de har ale lui Cristos sunt reflectate, iar întelepciunea felurita a lui Dumnezeu este manifestata. Ca cea mai vie expresie actuala a Împaratiei lui Dumnezeu, Biserica, reprezinta comunitatea celor împacati, care nu mai traiesc pentru ei însisi, ci pentru Mântuitorul care i-a iubit si care s-a daruit pe sine pentru ei.

10. Iubim misiunea lui Dumnezeu

Suntem dedicati misiunii mondiale, care este esentiala pentru modul în care îl întelegem pe Dumnezeu, Biblia, Biserica, istoria omenirii si viitorul. Întreaga Scriptura înfatiseaza misiunea lui Dumnezeu de a aduce toate lucrurile din cer si de pe Pamânt în unitate, sub domnia lui Cristos, împacându-le cu sine prin sângele crucii sale. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Dumnezeu va transforma creatia zdrobita de pacat si de rautate într-o noua creatie, în care nu va mai exista pacat sau blestem. Dumnezeu îsi va împlini promisiunea facuta lui Avraam de a binecuvânta toate natiunile Pamântului, prin Evanghelia lui Isus, Mesia, samânta lui Avraam. Dumnezeu va transforma lumea divizata a neamurilor împrastiate pe Pamânt, aflate sub judecata lui Dumnezeu, dându-le înfatisarea unei noi omeniri, rascumparate prin sângele lui Cristos si formata din oameni din orice neam si de orice limba, care se vor uni pentru a se închina Dumnezeului si Mântuitorului nostru. Domnul va pune capat domniei mortii, a coruptiei si a violentei, odata cu revenirea lui Cristos, pentru instaurarea stapânirii lui vesnice, care va fi una a vietii, a dreptatii si a pacii. Atunci Dumnezeu, Emanuel, va locui printre noi, iar împaratia lumii va deveni Împaratia Domnului nostru si a Cristosului sau, care va domni în ea pentru vesnicie.[53]

A) Participarea noastra la împlinirea misiunii lui Dumnezeu. Dumnezeu îsi cheama poporul sa fie partas misiunii sale. Prin Isus Mesia, Biserica formata din oameni din toate natiunile asigura continuitatea poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Noi am fost chemati alaturi de acesta, prin Avraam, si am fost însarcinati sa fim o binecuvântare si o lumina pentru popoare. Ca si ei, trebuie sa fim modelati si învatati, cu ajutorul legii si al profetilor, sa alcatuim o comunitate în care sa salasluiasca sfintenia, compasiunea si dreptatea, într-o lume a pacatului si a suferintei. Noi am fost rascumparati prin crucea si prin învierea lui Isus Cristos, iar apoi am fost împuterniciti de catre Duhul Sfânt sa fim martorii celor înfaptuite de Dumnezeu în Cristos. Biserica exista pentru a se închina lui Dumnezeu, pentru a-l slavi întreaga vesnicie si pentru a lua parte la misiunea transformatoare pe care o desfasoara Dumnezeu în cursul istoriei. Misiunea noastra deriva în întregime din cea a lui Dumnezeu, vizeaza toata creatia lui si se întemeiaza pe victoria rascumparatoare de la cruce. Acesta este poporul caruia îi apartinem, a carui credinta o marturisim si a carui misiune o împartasim.

B) Caracterul integral al misiunii noastre. Sursa misiunii noastre este ceea ce a înfaptuit Dumnezeu în Cristos pentru rascumpararea întregii lumi, asa cum este revelat în Scriptura. Sarcina noastra în domeniul evanghelizarii este de a face aceasta veste buna cunoscuta tuturor popoarelor. Contextul misiunii noastre este lumea în care traim, lumea pacatului, a suferintei, a nedreptatii, a dezordinii creatiei, în care Dumnezeu ne trimite sa iubim si sa slujim de dragul lui Cristos. Prin urmare, misiunea noastra trebuie sa reflecte integrarea evanghelizarii si implicarea noastra în lume, ambele fiindu-ne poruncite si motivate de revelatia plenara a Evangheliei lui Dumnezeu.

„Evanghelizarea este proclamarea lui Cristos, cel înfatisat de istorie si de Scriptura ca Mântuitor si Domn, pentru a-i convinge pe oameni sa vina la el în mod personal si sa fie împacati cu Dumnezeu… Rezultatele evanghelizarii includ ascultarea de Cristos, integrarea în Biserica sa si slujirea responsabila în lume… Afirmam ca evanghelizarea si implicarea socio-politica sunt deopotriva componente ale datoriei noastre crestine, caci ambele constituie expresia integrala a doctrinei noastre referitoare la Dumnezeu si la omenire, la dragostea fata de semeni si la ascultarea fata de Isus Cristos… Mântuirea pe care o proclamam ar trebui sa ne transforme în sfera tuturor responsabilitatilor noastre personale si sociale. Credinta fara fapte este moarta.”[54]

„Proclamarea si demonstrarea Evangheliei se face printr-o misiune completa. Nu este vorba doar de simplul fapt de a îmbina evanghelizarea cu implicarea sociala, ci misiunea integrala face ca proclamarea noastra sa aiba consecinte sociale, în vreme ce adresam oamenilor chemarea la iubire si la pocainta în toate domeniile vietii lor. Ca urmare, implicarea noastra sociala are consecinte în sfera evanghelizarii, în timp ce marturisim oamenilor harul transformator al lui Cristos. Daca ignoram lumea, tradam Cuvântul lui Dumnezeu, care ne trimite în mijlocul ei ca mesageri ai mântuirii. Daca ignoram Cuvântul lui Dumnezeu, nu avem ce oferi lumii.”[55]

Ne angajam în slujba exercitarii integrale si dinamice a tuturor dimensiunilor misiunii la care Dumnezeu cheama Biserica sa.

• Dumnezeu ne porunceste sa facem cunoscute tuturor natiunilor adevarul revelatiei sale si Evanghelia harului mântuitor al lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, chemând toti oamenii la pocainta, credinta, botez si ucenicie însotita de ascultare.
• Dumnezeu ne porunceste sa oglindim caracterul sau prin grija plina de compasiune fata de cei nevoiasi, demonstrând totodata valorile si puterea Împaratiei lui Dumnezeu, în lupta pentru dreptate si pace, si în grija fata de creatia lui Dumnezeu.

Ca raspuns la dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, aratata fata de noi în Cristos, si ca urmare a preaplinului iubirii noastre fata de el, ne rededicam pe noi însine, cu ajutorul Duhului Sfânt, sa ascultam pe deplin tot ce ne porunceste Dumnezeu, cu lepadare de sine, cu smerenie, cu bucurie si curaj. Înnoim acest legamânt cu Domnul, cu cel pe care-l iubim fiindca el ne-a iubit întâi. 

PARTEA II

DE DRAGUL LUMII CAREIA ÎI SLUJIM: CHEMAREA LA ACTIUNE DE LA CAPE TOWN

INTRODUCERE

Legamântul nostru cu Dumnezeu uneste dragostea cu ascultarea. Dumnezeu se bucura sa vada „lucrarea noastra, ca rezultat al credintei”, si „truda noastra determinata de dragoste”,[56] caci noi suntem „lucrarea lui si am fost ziditi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele”.[57]

Ca membri ai Bisericii lui Isus Cristos din întreaga lume, am cautat sa ascultam glasul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Am ascultat vocea lui, care a razbatut din Cuvântul sau scris în expunerea din Efeseni si din glasul alesilor lui din lumea larga. Cele sase teme majore ale Congresului nostru ne ofera cadrul necesar pentru a discerne provocarile cu care se confrunta Biserica lui Cristos de pe întregul glob, precum si prioritatile noastre pentru viitor. Nu vrem sa sugeram ca Biserica ar trebui sa se limiteze doar la aceste angajamente ori ca pretutindeni prioritatile sunt identice.

IIA. Marturisirea adevarului lui Cristos într-o lume pluralista, globalizata

1. Adevarul si persoana lui Cristos

Isus Cristos este adevarul întregului univers. Fiindca Isus este adevarul, adevarul în Cristos este (i) atât personal, propozitional, (ii) universal, cât si contextual, (iii) ultim, si actual.

2. Adevarul si provocarea pluralismului

Pluralismul cultural si religios este o realitate pe care crestinii din Asia, de exemplu, au trait-o de secole. Fiecare dintre diferitele religii existente acolo afirma ca detine calea adevarului. Cele mai multe vor cauta sa respecte pretentiile celorlalte credinte ca ar detine adevarul si convietuiesc cu celelalte. Însa pluralismul postmodern, relativist, este diferit. Ideologia lui nu lasa loc unui adevar absolut sau universal. În vreme ce tolereaza pretentiile altora ca ar detine adevarul, le considera nimic altceva decât niste perspective culturale. (Pozitia adoptata de pluralism se submineaza singura, întrucât afirma ca singurul adevar absolut este acela ca nu exista un adevar absolut.) acest tip de pluralism promoveaza „toleranta” ca fiind valoarea suprema, însa poate îmbraca forme despotice în tari în care scena publica este dominata de o ideologie seculara ori de o forma agresiva de ateism.

3. Adevarul si locul de munca

Biblia prezinta adevarul lui Dumnezeu referitor la munca omului ca parte integranta a scopului sau legat de creatie. Biblia aduce ansamblul vietii noastre profesionale în sfera lucrarii crestine, în vreme ce-l slujim pe Dumnezeu potrivit chemarii noastre specifice. În contradictie cu aceasta, conceptul fals al „prapastiei dintre sacru si secular” a patruns si în modul de gândire si actiune al Bisericii. Aceasta separare afirma ca activitatea religioasa îi apartine lui Dumnezeu, iar activitatile de alta natura nu. Majoritatea crestinilor îsi petrec cea mai mare parte a timpului desfasurând o munca pe care s-ar putea sa o considere de mica valoare spirituala (asa-numita munca seculara). Însa Dumnezeu este Domn peste întreaga noastra viata. „Orice faceti sa faceti din toata inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,”[58] spunea Pavel sclavilor crestini ce munceau pentru un stapân pagân.

În ciuda oportunitatilor uriase de a evangheliza si de a promova transformarea la locul de munca, acolo unde crestinii adulti au cele mai multe relatii cu necrestinii, putine biserici au viziunea echiparii membrilor lor pentru a fructifica aceasta ocazie. Nu am izbutit sa privim munca în sine ca pe un aspect important din punct de vedere biblic, dupa cum nu am izbutit nici sa aducem întreaga noastra viata sub domnia lui Cristos.

4. Adevarul si mass media globalizata

Ne angajam sa ne raportam într-un mod creativ si dintr-o perspectiva critica înnoita la mass media si la tehnologie, ca parte a promovarii adevarului lui Cristos în cultura noastra dominata de mijloacele de informare în masa. Trebuie sa facem aceasta în calitate de ambasadori ai adevarului, harului, dragostei, pacii si dreptatii lui Dumnezeu.

5. Rolul adevarului si a artelor în misiune

Noi suntem înzestrati cu darul creativitatii, fiindca purtam chipul lui Dumnezeu. Arta, sub diversele ei forme, este o parte integranta a ceea ce facem noi, ca oameni, si poate reflecta într-o anumita masura frumusetea si adevarul lui Dumnezeu. Când îsi folosesc abilitatile asa cum se cuvine, artistii sunt mesageri ai adevarului; de aceea, artele reprezinta un mod important de a transmite adevarul Evangheliei. Teatrul, dansul, literatura, muzica si imaginile vizuale pot exprima atât realitatea decaderii noastre, cât si speranta emanata de Evanghelie, ca toate se vor înnoi.

În domeniul misiunii, artele reprezinta o resursa neexplorata. Încurajam în mod activ o implicare mai mare a crestinilor în domeniul artelor.

Secolul nostru este cunoscut sub numele de „secolul bio-tehnologiei”, fiind caracterizat de progresul înregistrat în sfera tehnologiilor de ultima ora (bio-tehnologia, tehnologia informatica/digitala, nano-tehnologia, realitatea virtuala, inteligenta artificiala si robotica). Aceasta are implicatii profunde asupra Bisericii si a misiunii, îndeosebi cu privire la adevarul biblic referitor la ce înseamna a fi om. Este nevoie sa promovam raspunsuri crestine autentice si totodata sa furnizam raspunsuri practice în sfera politicilor publice, sa ne asiguram ca tehnologia nu este folosita pentru a manipula, distorsiona si distruge umanitatea, ci pentru a proteja si a-i împlini mai bine rolul, ca oameni creati de Dumnezeu dupa chipul sau. Ne adresam:

7. Adevarul si scena publica

Sferele întrepatrunse ale guvernarii, afacerilor si domeniului universitar exercita o puternica influenta asupra valorilor fiecarei natiuni si, în termeni omenesti, definesc libertatea Bisericii.

IIB. Promovarea pacii lui Cristos în lumea noastra dezbinata si zdrobita

1. Pacea adusa de Cristos

Împacarea cu Dumnezeu nu poate fi separata de împacarea oamenilor unul cu altul. Cristos, care este pacea noastra, a adus pacea prin cruce si a predicat pacea în lumea dezbinata a iudeilor si a neamurilor. Unitatea poporului lui Dumnezeu este deopotriva o realitate („din doi a facut unul”) si un deziderat („cautati sa pastrati unitatea Duhului, prin legatura pacii”). Planul lui Dumnezeu pentru cuprinderea întregii creatii în Cristos prinde contur în cadrul reconcilierii etnice din sânul noii omeniri, rascumparate de Dumnezeu. Aceasta este puterea Evangheliei, asa cum i s-a promis lui Avraam.[60]

Afirmam ca, desi iudeii nu erau straini de legamintele si de promisiunile lui Dumnezeu, în sensul în care descrie Pavel situatia neamurilor, ei au nevoie de împacarea adusa de Dumnezeu, prin Mesia Isus. Pavel spune ca nu este nici o deosebire între iudei si neamuri în ce priveste pacatul, dupa cum nu este nici în ce priveste mântuirea. Si unii, si altii au acces la Dumnezeu Tatal numai datorita crucii, printr-un singur Duh.[61]

Împacarea cu Dumnezeu si a noastra unii cu altii este, de asemenea, fundamentul si motivatia cautarii dreptatii pe care o cere Domnul si fara de care, dupa cum spune el, nu poate exista pacea. Reconcilierea adevarata si de durata impune recunoasterea pacatului trecut si prezent, pocainta înaintea lui Dumnezeu, marturisirea în fata celui vatamat, cautarea si primirea iertarii. Ea mai include totodata angajamentul Bisericii de a cauta dreptatea si remedierea situatiei, când este cazul, pentru cei care au fost victimele violentei si ale asupririi.

2. Pacea lui Cristos în sânul conflictelor etnice

Diversitatea etnica este darul si planul lui Dumnezeu pentru creatie.[62] Aceasta s-a degradat datorita pacatului si mândriei omului, a caror urmare a fost confuzia, vrajba, violenta si razboiul dintre popoare. Însa diversitatea etnica va continua si în cadrul noii creatii, în care oameni din toate neamurile si de toate limbile se vor uni, alcatuind poporul rascumparat al lui Dumnezeu.[63] Marturisim ca deseori nu am luat în serios si nu am pretuit identitatea etnica în cadrul creatiei si rascumpararii, asa cum o face Scriptura. Nu am acordat respectul cuvenit identitatii etnice a altora si am ignorat ranile adânci provocate pe termen lung de aceasta lipsa de respect.

Plini de durere si rusine recunoastem complicitatea crestinilor în unele dintre cele mai distrugatoare împrejurari marcate de violenta si opresiune etnica, precum si tacerea regretabila a unei mari parti a Bisericii, când asemenea conflicte survin. Printre acestea enumeram istoria si mostenirea rasismului si a sclaviei populatiei de culoare, holocaustul împotriva evreilor, apartheidul, purificarea etnica, violenta sectara dintre diferite grupari crestine, decimarea populatiilor indigene, violenta interreligioasa, politica si etnica, suferinta populatiei palestiniene, opresiunea sistemului de caste si genocidul tribal. Crestinii care, prin actiunea sau prin pasivitatea lor, contribuie la decaderea lumii noastre, submineaza în mod grav marturia noastra cu privire la Evanghelia pacii. De aceea:

Acolo unde Evanghelia nu este adânc înradacinata, provocând si transformând perspectiva asupra lumii, a sistemului întemeiat pe nedreptate, atunci când va surveni criza, aderenta la crestinism va fi lepadata ca o haina nedorita, iar oamenii se vor întoarce la modul lor vechi de a gândi si de a actiona. Evanghelizarea fara ucenicie sau trezirea fara supunerea deplina fata de poruncile lui Cristos nu sunt numai deficitare, ci chiar periculoase.

Tânjim dupa ziua în care Biserica va fi cel mai extraordinar model de reconciliere etnica si cel mai activ sustinator al solutionarii conflictelor.

3. Pacea lui Cristos pentru cei saraci si asupriti

Fundamentul biblic al angajamentului nostru de a cauta dreptatea si pacea (shalom) pentru cei saraci si asupriti este rezumat în sectiunea 7 (C) a Marturisirii de credinta de la Cape Town. În temeiul acesteia, tânjim sa vedem o actiune mai eficienta a crestinilor în urmatoarele domenii:

Sclavia si traficul de fiinte umane

Existaastazi pe glob mai multe victime ale sclaviei (estimate la 27 de milioane) decât cu doua sute de ani în urma, când Wilberforce lupta pentru abolirea comertului cu sclavi peste Atlantic. Numai în India se estimeaza ca în jur de 15 milioane de copii sunt victime ale sclaviei. Sistemul castelor asupreste grupurile considerate inferioare si îi exclude cu totul pe daliti. Din pacate, chiar în Biserica din multe locuri se regasesc aceleasi forme de discriminare. Biserica de pe întreg Pamântul trebuie sa se ridice într-un glas, protestând împotriva unuia dintre cele mai vechi sisteme de sclavie. Însa, pentru ca aceasta pledoarie globala sa fie autentica, Biserica trebuie sa respinga orice forma de inegalitate si de discriminare din sânul ei.

Migrarea la o scara fara precedent în lumea noastra, stârnita din diverse motive, a avut ca urmare extinderea traficului de fiinte umane pe toate continentele, raspândirea sclaviei sexuale a femeilor si copiilor, precum si abuzarea copiilor prin munca sau recrutarea fortata.

Saracia

Noi sustinem marturia întregii Scripturi, care ne arata dorinta lui Dumnezeu de a face dreptate economica la nivelul întregului sistem, cât si compasiunea sa la nivel personal, respectul si generozitatea fata de cei saraci si nevoiasi. Ne bucuram de faptul ca aceasta învatatura biblica prezentata pe larg în Scriptura a devenit o parte mai importanta a strategiei si a practicii noastre misionare, asa cum a fost pentru Biserica primara si pentru apostolul Pavel.[64]

4. Pacea lui Cristos pentru persoanele cu dezabilitati

Oamenii cu dezabilitati formeaza unul dintre grupurile minoritare cele mai numeroase din lume, numarând mai bine de 600 de milioane. Majoritatea acestora traiesc în tarile lumii a treia, ei fiind cei mai saraci dintre saraci. Desi afectiunile fizice sau mintale fac parte din experienta lor zilnica, cei mai multi dintre ei sunt defavorizati si de atitudinea celor din jurul lor, de nedreptatea sociala si de lipsa accesului la resurse. Slujirea care îi vizeaza pe oamenii cu dezabilitati nu se limiteaza la asistenta medicala sau sociala, ci presupune sa luptam alaturi de ei si de familiile lor, pentru acceptare si egalitate, atât în societate, cât si în Biserica. Dumnezeu ne cheama sa dam dovada de prietenie, respect, dragoste si dreptate si în privinta acestor oameni.

5. Pacea lui Cristos pentru cei ce sufera de HIV

HIV si SIDA constituie o criza de proportii în multe tari. Milioane de oameni, inclusiv din bisericile noastre, sunt infectati cu HIV, în vreme ce alte milioane de copii au ramas orfani din pricina SIDA. Dumnezeu ne cheama sa aratam dragostea si compasiunea lui profunda fata de toti cei infectati si afectati, depunând toate eforturile necesare pentru a salva vieti. Credem ca învataturile si exemplul lui Isus, ca si puterea transformatoare a mortii si a învierii sale sunt esentiale pentru oferirea unui raspuns holistic al Evangheliei fata de HIV si SIDA, raspuns de care lumea noastra are atâta nevoie.

6. Pacea lui Cristos pentru creatia lui aflata în suferinta

Mandatul nostru biblic referitor la creatia lui Dumnezeu este prezentat în sectiunea 7 (a) a Marturisirii de credinta de la Cape Town. Toate fiintele umane sunt chemate sa fie administratori ai bogatiei îmbelsugate a creatiei lui Dumnezeu. Avem autoritatea de a exercita stapânirea asupra ei cu evlavie, folosind-o pentru bunastarea omenirii si pentru împlinirea nevoilor acesteia, în scopuri precum agricultura, pescuitul, mineritul, producerea energiei, ingineria, constructiile, comertul, medicina. În acest proces, ni se porunceste sa avem grija de Pamânt si de toate creaturile care-l locuiesc, întrucât planeta îi apartine lui Dumnezeu, nu noua. Noi facem aceasta de dragul Domnului Isus Cristos, care este Creatorul, Stapânul, Sustinatorul, Rascumparatorul si Mostenitorul întregii creatii.

Deplângem abuzul si distrugerea larg raspândite ale resurselor Pamântului, inclusiv ale bio-diversitatii planetei. Provocarea cea mai grava si mai urgenta cu care se confrunta lumea fizica este acum amenintarea schimbarii climatice. Aceasta îi va afecta în mod disproportionat pe locuitorii tarilor mai sarare, întrucât extremele climatice vor fi mai grave în acele zone, iar abilitatea acestor tari de a se adapta este mai scazuta. Saracia la nivel mondial si schimbarile climaterice trebuie abordate împreuna si la fel de grabnic.

IIC. Trairea dragostei lui Cristos printre oamenii de alte credinte

1. „Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti” îi include si pe oamenii de alte credinte

În lumina afirmatiilor facute în sectiunea 7 (D) a Marturisirii de credinta de la Cape Town, raspundem înaltei noastre chemari ca ucenici ai lui Isus Cristos, de a vedea în oamenii de alte credinte pe aproapele nostru, în sensul biblic al cuvântului. Ei sunt fiinte create dupa chipul lui Dumnezeu, pe care el le iubeste si pentru pacatele carora a murit Cristos. Ne straduim sa nu-i vedem doar ca pe cei de lânga noi, ci sa respectam învatatura lui Cristos, fiind la rândul nostru aproapele lor. Noi suntem chemati sa fim blânzi, dar nu naivi, sa avem discernamânt, fara a fi creduli, sa fim prevazatori cu privire la orice amenintare care ne poate pândi, fara a fi stapâniti însa de frica.

Suntem chemati sa împartasim vestea cea buna prin evanghelizare, fara a ne angaja într-un prozelitism rusinos. Evanghelizarea, care include argumentele rationale persuasive, dupa exemplul apostolului Pavel, înseamna „a face o afirmatie sincera si onesta cu privire la Evanghelie, lasând ascultatorilor libertatea deplina de a hotarî cu privire la cele auzite. Dorim sa dam dovada de sensibilitate fata de oamenii de alte credinte si respingem orice abordare care cauta sa-i constrânga sa se converteasca.”[67] În contrast cu aceasta, prozelitismul reprezinta încercarea de a-i sili pe altii „sa intre în rândul nostru”, „sa ne accepte religia” sau chiar „sa se alature denominatiei noastre”.

2. Dragostea lui Cristos ne cheama sa suferim si, uneori, sa murim pentru Evanghelie

S-ar putea ca suferinta sa fie necesara în eforturile noastre misionare de a-l marturisi pe Cristos, asa cum a fost si pentru apostoli si pentru profetii Vechiului Testament.[69] Autenticitatea misiunii noastre va fi dovedita atunci când suntem gata sa suferim pentru Cristos. Dumnezeu poate folosi suferinta, persecutia si martirajul pentru înaintarea misiunii lui. „Martirajul este o forma de marturie pe care Cristos a promis ca o va cinsti într-un mod deosebit.”[70] Multi crestini care traiesc înconjurati de confort si prosperitate au nevoie sa auda din nou chemarea lui Cristos de a fi gata sa sufere pentru el, caci multi alti credinciosi traiesc în mijlocul suferintei, platind astfel pretul marturisirii lui Cristos în culturi religioase ostile. Acestia din urma se poate sa-i fi vazut pe cei dragi lor martirizati, suferind tortura sau persecutia din pricina ascultarii lor neclintite de Cristos, si, cu toate acestea, sa continue sa-i iubeasca pe prigonitorii lor.

3. Dragostea în actiune întrupeaza si prezinta într-o lumina pozitiva Evanghelia harului

„Noi suntem mireasma lui Cristos.”[71] Chemarea noastra, de a trai si sluji printre oamenii de alte credinte, sa fie atât de saturata cu mireasma harului lui Dumnezeu, încât acestia sa simta aroma lui Cristos, sa vina, sa guste si sa vada ca Dumnezeu este bun. Prin aceasta întrupare a dragostei, Evanghelia devine atragatoare în orice context cultural si religios. Când crestinii îi iubesc pe oamenii de alte credinte, dovedindu-si dragostea prin viata si slujirea lor, ei întrupeaza harul lui Dumnezeu ce îl transforma pe om.

În culturi care pun accentul pe „onoare”, în care rusinea si razbunarea sunt legate de legalismul religios, „harul” este un concept strain. Într-un astfel de context, nu se discuta despre dragostea vulnerabila, plina de sacrificiu a lui Dumnezeu, ci este ceva strain, de-a dreptul respingator. Aici, gustul harului se formeaza în timp, în doze mici, pentru cei îndeajuns de flamânzi ce îndraznesc sa-l guste. Mireasma lui Cristos razbate încetul cu încetul pâna la toti cei cu care urmasii lui intra în contact.

4. Dragostea respecta diversitatea în materie de ucenicie

Asa-numitele „miscari din interior” se regasesc în sânul mai multor religii. Acestea constau din grupuri de oameni care îl urmeaza pe Isus ca Domn si Mântuitor. Membrii lor se aduna în grupuri mici la partasie, învatatura, închinare si rugaciune, avându-l în centru pe Isus si Biblia, în vreme ce continua sa traiasca din punct de vedere social si cultural în comunitatile lor de bastina, fapt care implica si respectarea anumitor ceremonii religioase. Fenomenul acesta este unul complex, iar reactia potrivita fata de el face obiectul unor dezbateri contradictorii. Unii crestini apreciaza astfel de miscari. Altii avertizeaza cu privire la pericolul sincretismului. Dar sincretismul este un pericol care îi pândeste pe toti crestinii ce îsi exprima credinta în cadrul propriei culturi. Când îl vedem pe Dumnezeu lucrând în mod neasteptat si neobisnuit, ar trebui sa evitam tendinta (i) de a ne pripi sa etichetam sau sa promovam aceasta ca pe o noua strategie misionara, sau (ii) de a ne grabi sa le condamnam fara a analiza cu atentie contextul.

5. Dragostea întinde o mâna oamenilor dezradacinati

Oamenii se muta astazi dintr-un loc în altul ca niciodata înainte. Migrarea este una dintre marile realitati globale ale epocii noastre. Se estimeaza ca 200 de milioane de oameni traiesc în afara granitelor tarii lor de bastina, de bunavoie sau siliti de împrejurari. Termenul „diaspora” este folosit în acest document cu referire la oameni care s-au mutat din tara lor de origine, oricare ar fi motivul pentru aceasta. Un mare numar de oameni care provin din medii religioase diferite, inclusiv din cel crestin, traiesc în conditii specifice diasporei: pot fi emigranti mânati de conditiile economice precare, aflati în cautare de lucru, pot fi refugiati între propriile granite, din pricina razboiului sau a unor catastrofe naturale, oameni care solicita acordarea azilului, victime ale purificarii etnice, oameni care fug de violenta religioasa si de persecutie, victime ale foametei provocate fie de seceta, inundatii sau razboi, victime ale saraciei din mediul rural, care se muta la oras. Suntem convinsi ca emigrarea contemporana este integrata în scopul misionar suveran al lui Dumnezeu, fara a ignora raul si suferinta pe care le implica.[75]

6. Dragostea urmareste libertatea religioasa a tuturor oamenilor

Sustinerea drepturilor omului prin apararea libertatii religioase nu este incompatibila cu urmarea lui Cristos, atunci când ne confruntam cu persecutia. Nu exista nicio contradictie între a fi gata sa suferim noi însine abuzul sau pierderea drepturilor proprii de dragul lui Cristos si efortul de a-i sustine si de a vorbi în numele celor care nu-si pot face glasul auzit, în vreme ce le sunt încalcate drepturile. Trebuie, de asemenea, sa facem distinctie între pledarea drepturilor oamenilor de alte credinte si aprobarea convingerilor acestora. Putem apara libertatea altora de a crede si de a-si practica religia fara sa acceptam ca aceasta e singura religie adevarata.

În cadrul eforturilor noastre legitime de a obtine libertatea religioasa a tuturor oamenilor, dorinta cea mai profunda a inimii noastre ramâne aceea ca toti oamenii sa ajunga sa-l cunoasca pe Domnul Isus Cristos, sa-si puna de bunavoie încrederea în el, sa fie mântuiti si sa intre în Împaratia lui Dumnezeu.

IID. Discernerea voii lui Cristos pentru evanghelizarea lumii

1. Oamenii care nu au auzit mesajul Evangheliei si la care misionarii nu ajung

Inima lui Dumnezeu tânjeste ca toti oamenii sa aiba acces la cunoasterea iubirii sale si a lucrarii lui mântuitoare prin Isus Cristos. Recunoastem cu durere si cu rusine ca în lume exista mii de grupuri etnice care înca nu au acces la acestea ca urmare a marturiei crestine. Aceste grupuri nu au auzit înca mesajul Evangheliei, în sensul ca nu exista în sânul lor credinciosi sau biserici cunoscute. Multe dintre aceste grupuri nu constituie un obiectiv misionar, în sensul ca nu cunoastem în prezent nici o biserica sau o agentie misionara care sa încerce macar sa le împartaseasca Evanghelia. Într-adevar, doar un mic procent al resurselor umane si materiale ale Bisericii este directionat spre grupurile ne-expuse Evangheliei. Prin definitie, acestea sunt formate din oameni care nu ne vor invita sa le ducem vestea buna, devreme ce nu stiu nimic despre ea. Cu toate acestea, prezenta lor printre noi în lume, la doua mii de ani dupa ce Isus a poruncit urmasilor lui sa faca ucenici din toate neamurile, constituie nu numai un repros la adresa neascultarii noastre, nu doar o forma de nedreptate spirituala, ci si un fel de „chemare tacuta venita din Macedonia”.

2. Culturile orale

Majoritatea populatiei lumii este formata din oameni care comunica oral, care nu pot sau nu au ocazia sa învete prin mijloace scrise, iar mai bine de jumatate dintre ei se afla în rândul celor care nu au fost expusi mesajului Evangheliei. Dintre acestia, se estimeaza ca exista 350 de milioane de oameni care nu au nici macar un singur verset din Scriptura tradus în limba lor. Pe lânga cei care învata „exclusiv pe cale orala”, exista multi oameni care, desi sunt alfabetizati din punct de vedere tehnic, prefera sa comunice prin mijloace orale, în contextul dezvoltarii învatarii pe cale vizuala si a dominarii imaginilor în cadrul comunicarii. În timp ce recunoastem si luam masuri vizavi de problema comunicarii orale, haideti:

3. Lideri înradacinati în Cristos

Cresterea rapida a Bisericii în atât de multe parti ale lumii ramâne una superficiala si vulnerabila, pe de o parte din pricina lipsei de lideri care sa fi trecut printr-un proces de ucenicie, pe de alta din cauza ca multi dintre acestia îsi folosesc pozitia de dragul puterii pe care le-o confera, a mândriei statutului lor sau a îmbogatirii proprii. Ca urmare, poporul lui Dumnezeu sufera, Cristos este necinstit, iar misiunea Evangheliei subminata. „Pregatirea liderilor” este solutia propusa de obicei ca prioritate. Într-adevar, s-au înmultit programele de toate tipurile destinate pregatirii liderilor, însa problema persista, probabil din doua motive.

Mai întâi, pregatirea liderilor pentru a deveni oameni evlaviosi, al caror caracter sa semene cu al lui Cristos, nu este calea potrivita pentru solutionarea problemei. În realitate, numai cei în viata carora exista deja calitatile esentiale ale unui ucenic matur ar trebui desemnati de la bun început pentru pozitii de conducere.[80] Daca vedem astazi multi oameni care au ajuns sa conduca fara sa fi avut parte de un proces de ucenicie, atunci nu avem alta optiune decât sa includem elementele de baza ale uceniciei în dezvoltarea lor ca lideri. Dupa cum se poate observa, proportia liderilor lumesti, care nu oglindesc modelul lui Cristos si care conduc astazi Biserica la nivel global este dovada de netagaduit a generatiilor succesive în care s-a practicat evanghelizarea reductionista, s-a neglijat ucenicia, iar cresterea a fost una superficiala. Raspunsul la problema conducerii deficitare nu este intensificarea pregatirii liderilor, ci îmbunatatirea procesului de ucenicie. Liderii trebuie sa fie mai întâi ucenici ai lui Cristos însusi.

În al doilea rând, unele programe de pregatire a liderilor pun accentul pe pachetul de cunostinte, tehnici si abilitati, neglijând caracterul evlavios. În contrast cu aceasta, crestinii autentici trebuie sa semene cu Cristos, având o inima deschisa spre slujire, sa fie caracterizati de smerenie, integritate, puritate, lipsa lacomiei, de o viata de rugaciune, de dependenta de Duhul lui Dumnezeu si de o dragoste adânca pentru oameni. Mai mult, unora dintre programele destinate formarii liderilor le lipseste pregatirea specifica pentru dobândirea singurei abilitati cheie pe care Pavel o include pe lista competentelor lui, si anume abilitatea de a-i învata pe credinciosi Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, învatatura biblica reprezinta cel mai bun mijloc de formare a ucenicilor, constituind totodata deficienta cea mai grava a liderilor Bisericii contemporane.

4. Orasele

Orasele joaca un rol crucial pentru viitorul omenirii si misiunea mondiala. Jumatate din populatia lumii traieste în prezent în mediul urban. Orasele sunt locul unde este foarte probabil sa gasim patru tipuri de oameni: (i) viitoarea generatie de tineri; (ii) oamenii cel mai putin expusi Evangheliei, care au emigrat; (iii) factorii care modeleaza cultura; (iv) cei mai saraci dintre saraci.

5. Copiii

Toti copiii se afla în situatii de risc. Exista în jur de doua miliarde de copii în lume si jumatate dintre ei sufera din pricina saraciei. Alte milioane au de suferit din pricina prosperitatii. Copiii oamenilor care se bucura de bunastare si de siguranta au toate cele trebuincioase traiului, însa nu au pentru ce sa traiasca.

Copiii si tinerii sunt Biserica de astazi, nu doar cea de mâine. Tinerii au un mare potential ca agenti activi ai misiunii lui Dumnezeu. Ei reprezinta o uriasa resursa nefolosita, fiind cei care-i pot influenta pe altii, cei sensibili fata de vocea lui Dumnezeu si gata sa-i raspunda. Data fiind nevoia atât de mare ne bucuram de lucrarile deosebite care slujesc copiii si de cele desfasurate cu ajutorul copiilor, si dorim ca ele sa se dezvolte. Dupa cum vedem în Scriptura, Dumnezeu poate folosi copiii si tinerii, si chiar o face, întrebuintând rugaciunile, intuitia, cuvintele si initiativele lor pentru a schimba inimi. Ei reprezinta „noua energie” menita sa transforme lumea. Sa-i ascultam, fara a le înabusi spiritualitatea copilareasca sub greutatea abordarilor noastre prea rationale, de adulti. Ne angajam:

6. Rugaciunea

Având în vedere toate aceste prioritati, ne înnoim angajamentul de a ne ruga. Rugaciunea este o chemare, o porunca si un dar. Ea este temelia si resursa fundamentala a tuturor elementelor misiunii noastre.

IIE. Chemarea adresata Bisericii lui Cristos de a se întoarce înapoi, la umilinta, integritate si simplitate

Umblarea este metafora biblica pentru modul de viata si pentru purtarea noastra de zi cu zi. În Efeseni, Pavel vorbeste de sapte ori despre felul în care ar trebui sau n-ar trebui sa umble crestinii.[82]

1. Umblareadiferita a crestinilor, ca unii care s-au îmbracat cu omul cel nou[83]

Poporul lui Dumnezeu fie umbla pe calea Domnului, fie pe cea a altor dumnezei. Biblia ne arata ca Dumnezeu nu are mari probleme cu natiunile Pamântului, ci cu poporul pe care l-a creat si l-a chemat sa fie instrumentul binecuvântarii celorlalte. Obstacolul cel mai de seama în calea împlinirii acestei misiuni este idolatria întâlnita chiar în rândul poporului lui Dumnezeu. Daca suntem chemati sa aducem popoarele la închinarea în fata singurului Dumnezeu viu si adevarat, vom da gres daca noi însine alergam dupa dumnezeii falsi ai celor din jurul nostru.

Când nu exista nici o deosebire între purtarea crestinilor si a celorlalti oameni – în domenii precum coruptia si lacomia, promiscuitatea sexuala, rata divortului, alunecarea în bratele practicilor religioase dinainte de convertire, atitudinea fata de oamenii de alta rasa, modul de viata axat pe consum sau prejudecatile sociale –  atunci lumea este îndreptatita sa se întrebe daca într-adevar crestinismul nostru aduce vreo schimbare. Mesajul nostru nu va purta amprenta autenticitatii pentru lumea care îl asculta.

2. Umblarea în dragoste, respingând idolatria sexualitatii traite în neorânduiala[84]

Modelul creat de Dumnezeu în ce priveste casnicia este cel al relatiei de devotament si credinciosie dintre un barbat si o femeie, în care acestia devin „un sigur trup”, în cadrul unei noi celule sociale, care este distincta de cea a familiilor din care provin cei doi; în acelasi timp, relatia sexuala, ca expresie a unitatii trupesti, are menirea de a fi savurata doar în cadrul legaturii casatoriei. Aceasta unire sexuala în casnicie, prin care „cei doi devin una”, reflecta deopotriva relatia lui Cristos cu Biserica sa si unitatea dintre iudei si neamuri, existenta între cei rascumparati.[85]

Pavel prezinta puritatea dragostei lui Dumnezeu în contrast cu urâtenia iubirii contrafacute, ascunse sub masca sexualitatii traite în neorânduiala împreuna cu toate aspectelor legate de aceasta. Sexualitatea traita în dezordine de orice fel, prin practicarea intimitatii sexuale înaintea sau în afara casatoriei, asa cum este aceasta din urma definita de Scriptura, este în afara voii si binecuvântarii lui Dumnezeu în creatie si rascumparare. Abuzul si idolatria care înconjoara sexualitatea traita în dezordine contribuie la adâncirea declinului social, inclusiv la destramarea casniciilor si a familiilor, având ca efect suferinta de nedescris a singuratatii si a exploatarii. Aceasta problema grava se întâlneste si în cadrul Bisericii, fiind o cauza extrem de raspândita a esecului ce porneste de la nivelul conducerii.

Ne recunoastem nevoia de umilinta adânca pentru a ne constientiza deficientele în aceasta privinta. Dorim din toata inima sa vedem crestinii provocând cultura în care traiesc, prin viata lor conform standardelor la care ne cheama Biblia.

3. Umblarea în umilinta, împletita cu respingerea idolatriei puterii[86]

În starea noastra decazuta si pacatoasa, puterea este deseori exercitata pentru a abuza de altii si pentru a-i exploata. Ne înaltam pe noi însine, pretindem ca suntem superiori, datorita genului, rasei ori statului nostru social. Pavel combate toate aceste semne ale idolatriei mândriei si puterii si cere celor umpluti de Duhul Sfânt sa se supuna unii altora de dragul lui Cristos. O astfel de supunere si dragoste reciproca trebuie sa fie exprimata în casnicie, în familie si în cadrul relatiilor socio-economice.

4. Umblarea în integritate, respingând idolatria succesului[87]

Nu putem zidi Împaratia Dumnezeului adevarului pe temelia necinstei. Cu toate acestea, în dorinta noastra de a avea „succes” si „rezultate”, suntem ispititi sa ne sacrificam integritatea, sa facem afirmatii distorsionate sau exagerate, care sunt în realitate minciuni. Însa, umblarea în lumina „sta în neprihanire si adevar”.[88]

5. Sa umblam în simplitate, sa respingem idolatria lacomiei[90]

Predicarea si învatatura larg raspândita despre „evanghelia prosperitatii” în întreaga lume determina o preocupare sporita fata de aceasta situatie. Definim evanghelia prosperitatii ca pe învatatura potrivit careia credinciosii sunt îndreptatiti sa fie binecuvântati cu sanatate si bunastare, pe care le pot dobândi printr-o marturisire pozitiva a credintei lor, precum si prin „semanarea semintelor ei” prin intermediul darurilor financiare sau materiale. Învatatura despre prosperitate este un fenomen care s-a raspândit în sânul multor denominatii de pe toate continentele.[91]

Noi sustinem harul si puterea miraculoasa a lui Dumnezeu, si ne bucuram de dezvoltarea bisericilor si a lucrarilor care îi îndeamna pe oameni sa practice o credinta care asteapta rezultate, credinta pusa în Dumnezeul cel viu si în puterea sa supranaturala. Credem în puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, negam faptul ca puterea supranaturala a lui Dumnezeu poate fi tratata ca functionând în mod automat, ca este la dispozitia tehnicilor omenesti sau ca poate fi manipulata prin cuvinte, actiuni, daruri, obiecte sau ritualuri omenesti.

Afirmam ca Biblia vorbeste despre prosperitatea oamenilor si despre bunastarea lor (incluzând sanatatea si bogatia), în cadrul învataturii ei privitoare la binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, consideram nebiblica învatatura potrivit careia bunastarea spirituala poate fi masurata în termenii celei materiale sau ca bogatia este întotdeauna un semn al binecuvântarii lui Dumnezeu. Biblia ne arata ca bogatia poate fi deseori obtinuta prin asuprirea altora, prin înselaciune sau coruptie. Negam, de asemenea, ca saracia, boala sau moartea prematura sunt întotdeauna un semn al blestemului lui Dumnezeu, o dovada a lipsei de credinta sau rezultatul blestemelor cuiva, întrucât Biblia respinge astfel de explicatii simpliste.

Acceptam faptul ca este bine sa preamarim puterea si biruinta lui Dumnezeu. Însa credem ca învataturile multora dintre cei care promoveaza cu tarie evanghelia prosperitatii distorsioneaza în mod semnificativ Scriptura, ca practicile si modul lor de viata sunt deseori lipsite de etica si nu oglindesc caracterul lui Cristos, ca înlocuiesc în mod frecvent evanghelizarea cu dorinta de a vedea minuni, si chemarea la pocainta cu cea de a da bani organizatiei predicatorului. Suntem îndurerati de faptul ca impactul acestei învataturi asupra multor biserici pagubeste lucrarea pastorala fiind si nesanatoasa din punct de vedere spiritual. Sustinem cu tarie si cu bucurie orice initiativa desfasurata în Numele lui Cristos, care cauta sa aduca vindecare celor bolnavi sau eliberare de durata de sub povara saraciei si a suferintei. Evanghelia prosperitatii nu ofera solutii de durata la problema saraciei si îi poate abate pe oameni de la adevaratul mesaj si de la calea spre mântuirea vesnica. Din aceste motive, ea poate fi descrisa în mod obiectiv ca o evanghelie falsa. Prin urmare, respingem excesele învataturii prosperitatii, ca fiind incompatibile cu crestinismul biblic, echilibrat.

IIF. Parteneriatul în trupul lui Cristos în vederea unitatii în misiune

Pavel ne învata ca unitatea crestina este creatia lui Dumnezeu, fiind întemeiata pe împacarea noastra cu Domnul si unii cu altii. Aceasta dubla împacare a fost înfaptuita la cruce. Când traim în unitate si lucram împreuna, dovedim puterea supranaturala a crucii ce merge împotriva curentului culturii noastre. Însa, când dam dovada de lipsa de unitate, neizbutind sa lucram împreuna, ne înjosim misiunea si mesajul, si negam puterea crucii.

1. Unitatea în Biserica

O Biserica dezbinata nu are de adus niciun mesaj unei lumi dezbinate. Esecul nostru de a trai într-o unitate creata de împacarea de care am avut parte reprezinta un obstacol major în calea unei misiuni autentice si eficiente.

2. Parteneriatul în cadrul misiunii globale

Parteneriatul în misiune nu se refera numai la eficienta, ci si la dovedirea practica si strategica a supunerii noastre comune fata de Isus Cristos, ca Domn. Mult prea des ne-am implicat în misiune într-un mod ce acorda prioritate si ne protejeaza propria identitate (etnica, denominationala, teologica, etc.) si nu am izbutit sa ne supunem pasiunile si preferintele singurului nostru Domn si Stapân. Suprematia si locul central pe care îl ocupa Cristos în misiunea noastra trebuie sa fie mai mult decât o marturisire de credinta; ele trebuie sa ne guverneze totodata strategia, practica si unitatea.

Ne bucuram de dezvoltarea si de întarirea miscarilor misionare emergente în mai toata lumea si de încetarea vechiului tipar „dinspre vest spre ceilalti”, însa nu acceptam ideea ca stafeta responsabilitatii misionare a trecut dintr-o parte a lumii în alta. Nu ar avea sens înlocuirea triumfalismului din trecut al Occidentului doar pentru a stramuta acelasi spirit lipsit de evlavie în Asia, Africa sau America Latina. Niciun grup etnic, niciun popor sau continent nu poate pretinde ca are privilegiul exclusiv de a fi cel care duce la îndeplinire Marea Însarcinare. Dumnezeu este sigurul suveran.

3. Parteneriatul între barbati si femei

Scriptura afirma ca Dumnezeu a creat barbatul si femeia dupa chipul sau si ca le-a dat stapânire amândurora peste Pamânt. Pacatul a intrat în viata omului si în istorie prin actiunea comuna de razvratire a celor doi fata de Dumnezeu. Prin crucea lui Cristos, Dumnezeu a adus mântuirea, acceptarea si unitatea pentru barbati si femei deopotriva. În ziua Cincizecimii, Dumnezeu si-a revarsat Duhul prorociei peste orice faptura, atât peste fiii, cât si peste fiicele Lui. Asadar, femeile si barbatii sunt egali în ce priveste creatia, pacatul, mântuirea si Duhul.[92]

Noi toti, femei si barbati, casatoriti sau necasatoriti, suntem responsabili de folosirea darurilor lui Dumnezeu în beneficiul altora, ca administratori ai harului divin, pentru slava si lauda lui Cristos. Prin urmare, noi toti suntem responsabili sa împuternicim întreg poporul lui Dumnezeu sa-si exercite toate darurile pe care Dumnezeu i le-a dat, în toate domeniile slujirii la care a chemat el Biserica.[93] Nu trebuie sa stingem Duhul prin dispretuirea lucrarii altora.[94] Mai mult, suntem hotarâti sa privim lucrarea în trupul lui Cristos ca pe un dar si o responsabilitate la care suntem chemati pentru a sluji, nu ca pe un statut sau un drept pe care-l revendicam.

4. Educatia teologica si misiunea

Noul Testament prezinta parteneriatul strâns dintre lucrarea de evanghelizare si de plantare de biserici (precum cea desfasurata de apostolul Pavel) pe de o parte, si cea de hranire a bisericilor (în care erau angrenati, de exemplu, Timotei si Apolo). Ambele sarcini fac parte din Marea Trimitere, în care Isus descrie facerea de ucenici în termenii evanghelizarii (care are loc înainte de „a-i boteza”) si învatarea acestora sa pazeasca tot ce poruncise el. Educatia teologica este parte a misiunii si este importanta dincolo de latura evanghelistica.[99]

Misiunea Bisericii pe Pamânt este de a împlini misiunea lui Dumnezeu, iar misiunea educatiei teologice este de a întari si de a însoti misiunea Bisericii. Educatia teologica slujeste mai întâi pentru pregatirea celor care conduc Biserica, în calitate de pastori-învatatori, înzestrându-i pentru a-i putea învata pe altii cu credinciosie, relevanta si claritate adevarul Cuvântului lui Dumnezeu, si în al doilea rând pentru pregatirea întregului popor al Domnului pentru sarcina misionara a întelegerii si comunicarii relevante a adevarului divin în orice context cultural. Educatia teologica se angajeaza în razboiul spiritual, în vreme ce noi „rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Cristos.”[100]

Concluzie

Dumnezeu era în Cristos, împacând lumea cu sine. Duhul lui Dumnezeu a fost în Cape Town si a chemat Biserica lui Cristos sa fie ambasadoarea dragostei lui Dumnezeu, care ne-a adus împacarea. Dumnezeu si-a tinut promisiunea din Cuvântul sau, în vreme ce poporul lui s-a strâns laolalta în Numele lui Cristos, caci însusi Domnul Isus Cristos a locuit printre noi si a umblat alaturi de noi.[102]

Am cautat sa ascultam glasul Domnului Isus Cristos si, în îndurarea sa, prin Duhul lui cel Sfânt, Cristos a vorbit poporului sau care era gata sa-l asculte. Prin numeroasele glasuri care s-au facut auzite, în expunerea Scripturii, în discursurile tinute în plen, în cadrul discutiilor de grup, s-au repetat doua teme:

• Nevoia unei ucenicii caracterizate de o ascultare radicala fata de Domnul, care sa conduca la maturitate, la cresterea în profunzime si la cresterea numerica.
• Nevoia unei reconcilieri radicale, concentrate în jurul crucii, care sa duca la unitate, la cresterea în dragoste, ca si în credinta si în nadejde.

Ucenicia si reconcilierea sunt indispensabile misiunii noastre. Deplângem rusinea superficialitatii noastre si a lipsei uceniciei veritabile, a unitatii si a dragostei, caci amândoua discrediteaza în mod considerabil marturia noastra cu privire la Evanghelie. În ambele provocari identificam glasul Domnului nostru Isus Cristos, caci ele corespund cu doua dintre cele mai staruitoare mesaje adresate de el Bisericii în Evanghelii. În Matei, Isus ne-a lasat mandatul nostru primordial: acela de a face ucenici din toate neamurile. În Evanghelia dupa Ioan, Isus ne-a pus la dispozitie metoda de baza pentru împlinirea mandatului: aceea de a ne iubi unii pe altii, pentru ca lumea sa creada ca suntem ucenicii lui. N-ar trebui sa fim surprinsi, ci mai degraba sa ne bucuram la auzul glasului Stapânului nostru, care, doua mii de ani mai târziu, spune aceleasi lucruri poporului sau strâns din întreaga lume: „Faceti ucenici. Iubiti-va unii pe altii.”

Faceti ucenici

Misiunea biblica cere ca aceia care invoca Numele lui Cristos sa fie asemenea lui, luându-si crucea, cu lepadare de sine, si urmându-l pe el pe calea umilintei, dragostei, integritatii, generozitatii si slujirii. A esua în ce priveste ucenicia si facerea de ucenici înseamna a esua la nivelul cel mai important al misiunii noastre. Chemarea lui Cristos adresata Bisericii lui rasuna iarasi de pe paginile Evangheliilor: „Vino si urmeaza-ma!” „Mergeti si faceti ucenici.”

Iubiti-va unii pe altii

Isus a repetat de trei ori: „Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii.”[103] Isus s-a rugat de trei ori „ca toti sa fie una”.[104] Porunca si chemarea au amândoua legatura cu misiunea. „Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.” „…Ei sa fie în chip desavârsit una, ca sa cunoasca lumea ca tu m-ai trimis.” Isus nu si-ar fi putut exprima scopul mai apasat. Evanghelizarea lumii si recunoasterea dumnezeirii lui Cristos sunt sprijinite sau împiedicate de ascultarea noastra practica fata de el sau de lipsa acesteia. Chemarea lui Cristos si a apostolilor lui rasuna din nou în inima noastra: „Sa va iubiti unii pe altii… Cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii.”[105] De dragul misiunii lui Dumnezeu, ne înnoim angajamentul de a împlini mesajul acesta, pe care l-am auzit de la bun început.[106] Când crestinii traiesc în unitatea dragostei, în urma reconcilierii si prin puterea Duhului Sfânt, lumea va ajunge sa-l cunoasca pe Isus, ai carui ucenici suntem, si sa-l cunoasca pe Tatal, care l-a trimis.

În Numele lui Dumnezeu Tatal, al Fiului si al Duhului Sfânt, pe singurul temei al credintei în infinita îndurare a lui Dumnezeu si în harul lui mântuitor, tânjim din toata inima si ne rugam pentru o reformare a uceniciei biblice si pentru o revolutie a dragostei cristice.