Dezvoltarea de lideri tineri cu dizabilităţi

Pe culmea istoriei răscumpărării vor fi oameni de orice neam şi naţiune, vor veni să se închine Domnului pe Muntele Lui cel Sfânt şi printre ei vor fi persoane cu dizabilităţi cântând laudă cu toţii. Pregătindu-ne pentru ziua aceea, Domnul nostru a făcut orbi să vadă şi surzi să audă. Poate pentru prima oară, cei incapabili să vorbească vor cânta, iar cei neputincioşi să umble vor sălta de bucurie. Iar atunci ei îi vor învăţa pe cei răscumpăraţi să-L laude pe Domnul, cei ce-au trecut prin valea plângerii, pentru lecţiile de viaţă prin suferinţă.

1) Dezvoltarea de lideri dintre cei tineri este o strategie de misiune care are temei biblic:

În anii de recoltă ai misiunii lui John Stott, când plinătatea vieţii de slujire aduce reflecţie profundă, el a căutat o cale mai bună în lucrare. Stott a concluzionat că pregătirea viitoarei generaţii de lideri tineri este cea mai înaltă prioritate.^[1] Acesta a fost mai mult decât un sentiment. El a înţeles că a pregăti în viitor tineri pentru lucrare este pasul cel mai strategic în misiune.^[2] De fapt, Domnul Hristos cel înviat ne cheamă, în Marea Trimitere, să evanghelizăm, să ucenicizăm, şi să plantăm biserici locale indigene.^[3]O strategie biblică în toate aspectele misiunii, conform trimiterii Domnului Isus, este să pregătim tineri lucrători locali. Această strategie va fi cu atât mai eficientă dacă va include printre lideri tineri cu dizabilităţi, în vederea lucrării de slujire globală pentru cei peste un miliard de oameni cu dizabilităţi.^[4]

Cine sunt oamenii cu dizabilităţi? Aproximativ una din şapte persoane de pe glob care nu pot vedea, auzi, merge, vorbi prea bine, sau gândi clar.^[5]Cei cu dizabilităţi sunt la fel ca toţi ceilalţi oameni, cu această excepţie: Dumnezeu, în planul Lui, i-a lăsat cu aceste inabilităţi. Cei mai mulţi dintre noi vom experimenta dizabilităţi în această viaţă, mai ales în ultima parte a vieţii. Acestea fiind spuse, provocările și încercările care se confruntă cei cu dizabilități, uneori, par de neînvins. Organizaţia Mondială a Sănătăţii prezintă o listă de zece „Adevăruri despre Dizabilităţi“ ce răspund la anuminte provocări (vezi cadru din text). Nu ne miră faptul descurajator că sunt atât de puţini lideri cu dizabilităţi în bisericile locale sau alte organizaţii creştine. Obstacolele par de netrecut. Dar există nădejde, speranţă.

Ne putem bucura de progresul făcut de persoanele cu dizabilităţi. Cu numai câteva decenii în urmă, noi vorbeam despre purtarea de grijă în lucrarea cu cei cu dizabilităţi ca fiind doar ceva ce ei primeau în mod pasiv. Ca răspuns, recunoscând nevoia de-a participa în lucrare umăr la umăr, cu timpul, am început să vorbim despre lucrarea şi slujirea celor cu dizabilităţi împreună cu ei. Astăzi, putem discuta liniştit despre această lucrare lângă cei cu dizabilităţi. Ba chiar sub conducerea celor cu dizabilităţi, dar mai ales fiind binecuvântaţi de cei cu dizabilităţi. Alegerea de prepoziţii – către, cu, şi de către – redă o frumoasă istorie care nu s-a încheiat. Am ajuns aici de departe. Şi continuăm să progresăm.

Mişcarea de la Lausanne se adresează acestei provocări. Cu credinţa tare, hotărârea de la CapeTown declara: „Încurajăm liderii din biserică şi pe cei din misiune să se gândească nu doar la o misiune printre cei cu dizabilităţi, dar să recunoască, să afirme şi să faciliteze o chemare la misiune a credincioşilor cu dizabilităţi care sunt şi ei parte din Trupul lui Hristos.“^[6] Într-adevar Lausanne se dedică încurajării celor cu dizabilităţi şi facilitării accesului acestora la o cale de a sluji ca lideri în lucrare după chemarea şi darul primit.^[7] Viziunea Mişcării sună astfel: „Mişcarea de la Lausanne leagă oameni de influenţă cu diferite idei pentru misiunea globală, cu viziunea de-a duce evanghelia la fiecare persoană, o biserică evanghelică pentru fiecare popor, lideri în asemanarea Domnului Hristos pentru fiecare biserică, cu impactul Împărăţiei în fiecare sferă socială.^[8] Persoanele cu dizabilităţi pot participa la influenţarea cu idei pentru misiunea globală, în mod specific în sferele de influenţă socială.^[9] Dar mai sunt şi alte beneficii.

2) Selectarea persoanelor cu dizabilităţi pentru a fi lideri în biserica locală va întări biserica în suferinţă.

Cel puţin două consideraţii arată în această direcţie. În primul rând, Dumnezeu a pregătit şi a dat anumite daruri unor lideri cu dizabilităţi din biserica locală sau din alte organizaţii creştine. Lucrul acesta, fără îndoială, va întări Trupul lui Hristos pentru că toate componentele trupului lui Hristos vor sluji. Scriptura ne învaţă că fiecare membru din trupul lui Hristos are un dar anume pentru slujire. În consecinţă, dacă nu încurajăm această creştere spirituală şi slujire efectivă împreună cu cei cu dizabilităţi, noi diz-abilităm trupul lui Hristos.

Nu sunt deja dintre cei cu dizabilităţi persoane care slujesc în frunte sau în faţă? Da, sunt dar comparativ sunt prea puţini. Mai mult, cei cu dizabilităţi sunt lideri sau au devenit lideri în fruntea organizaţiilor şi reţelelor celor cu dizabilităţi. Însă cei cu dizabilităţi au pornit cu succes organizaţiile lor. Toate aceste semne de progres sunt încurajatoare. Dar rar se găsesc persoane cu dizabilităţi care să slujească în calitate de lideri în biserica locală. Această problemă este ca o plagă în biserica locală din orice ţară, inclusiv din Statele Unite. Problema s-ar putea sa fie şi mai acută în ţări unde programele de ajutorare sau orice formă de asistenţă guvernamentală şi non-guvernamentală nu sunt uşor accesibile. Însă până când biserica locală nu va recunoaşte potenţialul mare al celor cu dizabilităţi în evanghelizare, ucenicizare, şi lucrare în roluri de lideri din biserica locală, aceştia vor continua să fie pierduţi din vedere în roluri de lideri.^[10]

În al doilea rând, biserica are de învăţat din înţelepciunea trăită de cei cu dizabilităţi prin suferinţă. Cei cu dizabilităţi pot oferi o perspectivă profundă, din punct de vedere spiritual, în ceea ce priveşte suferinţa fizică, emoţională şi socială, perspectivă de care biserica are disperată nevoie. Martin Luther descrie aceste gânduri ca un dar dat bisericii, Trupului lui Hristos, fără de care biserica devine anemică din punct de vedere spiritual.^[11] Pastorul Dietrich Bonheoffer a spus odata: „Noi trebuie să învăţăm despre oameni mai puţin în lumina a ceea ce fac sau ce nu fac şi mai mult în lumina suferinţei lor.“^[12] Suferinţa e marea provocare din viaţa tuturor. Deci, ce este de făcut?

3) Pentru pregătirea de lideri tineri cu dizabilităţi este nevoie, în primul rând, ca liderii din prezent să dea la o parte obstacole şi să deschidă uşi.

A da la o parte obstacole ce-i ţin pe liderii cu dizabilităţi. Scriptura ne descrie un frumos tablou despre ceea ce înseamnă a-i ajuta pe cei cu dizabilităţi. În legea lui Israel, Domnul spune: „Să nu pui o piatră de poticnire înaintea unui orb“ (Lev. 19:14). Acest pasaj îi descrie pe cei cu dizabilităţi mergând pe drumul vieţii. În calea lor se găsesc obstacole ce-i trag înapoi. Legea plină de har a lui Dumnezeu ne cheamă să dăm la o parte aceste obstacole. Fără obstacole în drumul lor, cei cu dizabilităţi se-ndreaptă pe drumul vieţii spre succes, la fel ca toţi ceilalţi. Crucial de important, versetul ne spune că a ajuta, a asista este modul prin care liderii creştini arată teama de Domnul, dupa cum spune Iov: „Am fost ochi orbului şi picior şchiopului“ (Iov 29:15).

Care sunt unele dintre aceste obstacole? Dacă unele sunt obstacole de ordin fizic, cum ar fi nevoia de o rampă sau balustrade, cele mai încăpăţânate nevoi nu sunt de ordin fizic, ci conceptual. Printre acestea se numără înţelegerea greşită din punct de vedere biblic şi teologic. De exemplu, unii oameni cred că pasajele din Levitic 21:18 interzic poporului lui Dumnezeu să aibă preoţi cu dizabilităţi, aşadar de aici ar rezulta că liderii creştini nu pot avea dizabilităţi. Dar asta nu e adevărat. Aceste pasaje se aplică fiilor lui Aaron, preoţi pentru naţiunea lui Israel în închinarea la templu, şi nu liderilor din biserică.

Înţelegerea greşită din punct de vedere social e un alt obstacol. În unele părţi din lume încă sunt oameni care cred că cei cu dizabilităţi sunt contagioşi şi trebuie să fie izolaţi. Alţii cred că demonii provoacă dizabilitatea. În consecinţă, cei cu dizabilităţi au nevoie să fie salvaţi, scăpaţi spiritual printr-un ritual dureros şi debilitant. Aceste tabuuri şi altele ca acestea, distrug relaţiile personale într-un grup de oameni care sunt deja izolaţi din cauza dizabilităţilor lor. Cei orbi, fără auz, sau incapabili să vorbească, sau să mearga fără un ajutor, toţi având dizabilităţi şi fiind privaţi de relaţiile de care au nevoie.

Un al treilea obstacol este de natură ideologică. Acestea se pare că provin din cultura în care trăim. Pentru că sunt atât de profund înrădăcinate în gândirea noastră despre viaţă, ele devin presupoziţia noastră despre realitate şi acestea sunt printre obstacolele cel mai dificil de trecut sau de recunoscut. Sunt cu atât mai greu de îndepărtat. Le luăm ca fiind ca de la sine înţelese în societate. Una dintre aceste presupoziţii este aceea că cei cu dizabilităţi nu se pot îngriji de ei înşişi. Însă nu numai că acest lucru este incorect, dar în plus îi împiedică pe cei cu dizabilităţi să aibă succes în viaţă, le distruge încrederea de sine, şi îi face să se îndoiască de capacitatea lor de a-şi atinge sau împlini obiectivele în viaţa personală. Aceste presupoziţii îi împiedică pe cei cu dizabilităţi să devină lideri în bisericile locale. Cea mai mare aşteptare pe care o pot avea este să primească pomană sau caritate. Din păcate, această gândire greşită este greu de corectat deoarece cei care au grijă de ei îşi găsesc împlinirea în această slujire. Pastorii şi alte persoane din biserici trebuie să fie atenţi în purtarea lor de grijă pentru că ei pot submina uşor demnitatea persoanelor cu dizabilităţi prin mărirea dependenţei de alţii. În grija pe care o purtăm celor cu dizabilităţi, să ne străduim să respectăm caracteristicile dizabilităţilor, care sunt tot atât de diverse şi de complexe precum am întâlni în orice altă slujire sau lucrare din context cultural divers.^[13]

Uşi deschise – oportunităţi pentru lideri tineri cu dizabilităţi.

De ce au nevoie aceşti tineri cu dizabilităţi pentru a deveni lideri in biserica locală şi în organizaţii creştine? Ei au nevoie de pregătire şi experienţă în dezvoltarea darurilor lor spirituale, au nevoie ca cineva să deschidă larg oportunităţi pentru ei, să fie extinsă influenţa lor şi să fie promovaţi de alţii ca lideri.^[14] Atunci cei cu dizabilităţi care sunt chemaţi de Dumnezeu, îşi pot prelua rolul dat de Dumnezeu ca lideri în evanghelizare (Matei 28:18-20); în echipare (Efeseni 4:10-12); şi în a încredinţa evanghelia (2Tim. 2:1-2) în mâinile acelor lideri de încredere, de dorit pentru cei cu dizabilităţi.

Cine va deschide drumul? Cine va da la o parte obstacolele ce stau în calea dezvoltării şi creşterii lucrării cu persoanele cu dizabilităţi, pentru ca misiunea dată de Dumnezeu acestora prin darurile primite şi chemarea lor să fie împlinită? Noi, cei care suntem lideri de biserici şi organizaţii în prezent, putem deschide aceste porţi. Doar noi putem să avem grijă, să pregătim, să-i invităm pe tinerii cu dizabilităţi în roluri de lideri, contribuind astfel la schimbarea bisericii locale şi a culturii în privinţa conducerii creştine. Acest cuvânt este pentru colegii mei din toată lumea care conduc în prezent Biserica şi fac acest lucru cu pricepere, îndemânare şi compasiune de la Dumnezeu. Vă rog din inimă, primiţi acest cuvânt cu toată inima şi luaţi seama la următoarele sugestii ce vor ajuta la deschiderea de uşi pentru ca tinerii cu dizabilităţi să devină lideri în biserica locală.

Fii o încurajare pentru cei tineri cu dizabilităţi, încurajează-i să-şi folosească darurile în biserică şi să-şi găsească chemarea sau vocaţia în viaţă.
Invită un tânăr cu dizabilităţi să fie lider lângă tine în lucrare, fiind un mentor şi ajutând când este nevoie (şi doar numai atunci).
Fii în frunte sau fii conducător în deschiderea drumului pentru cei cu dizabilităţi care sunt chemaţi, dăruiţi, şi pregătiţi în a sluji biserica locală sau şi organizaţii creştine în roluri de lidership sau conducere.

Concluzie

Ce vor împlini sau izbuti liderii cu dizabilităţi? Eu cred că mult mai mult decât ar gândi unii. Prin înlăturarea obstacolelor sau deschiderea unor uşi sau oportunităţi pentru cei cu dizabilităţi care caută roluri de lideri, Biserica va descoperi că persoanele cu dizabilităţi au primit harul de diacon, pastori, învăţători şi misionari.^[15] Ba chiar mai mult, cei cu dizabilităţi vor avea pricepere şi înţelepciune, empatie, acces şi relaţii esenţiale pentru a intra în comunităţi cu persoane cu dizabilităţi pentru a evangheliza, echipa şi pregăti viitoarea generaţie de lideri slujitori pentru cei cu dizabilităţi. Finalmente, alţi oameni cu dizabilităţi vor vedea lideri cu dizabilităţi slujind cu eficienţă în roluri destinate lor, ei vor fi încurajaţi şi vor răspunde în mod activ, celui ce i se slujeşte slujind, celui ce doar priveşte lucrând, şi persoana laică devenind lider in biserica. A deschide uşi pentru tineri cu dizabilităţi este o lucrare dincolo de imaginaţia noastră sau de visurile noastre cele mai minunate, aducându-ne tuturor bucurie negrăită, fără precedent.^[16]

Note de subsol

Despre dorinţa lui John Stott, Alister Chapman scrie: „Apropiindu-se de sfârşitul vieţii, era tot mai pasionat de alţii, dorind ca ei să devină tot mai de folos împărăţiei lui Dumnezeu“ (Alister Chapman, Godly Ambition: John Stott and the Evangelical Movement [Oxford: OUP, 2012], p. 151).
Fost director la Lausanne, Doug Bridsall, spune: „Lausanne are o istorie despre dezvoltarea tinerilor lideri… Această investiţie produce rezultate semnificative pentru cauza evanghelizării lumii, aceşti tineri aducând un munte de energie şi creativitate în această mişcare mondială.” (27th Nov 2012: lausanne.org/en/blog/1885-lausannemovement-leadership-transition-underway.html).
„Dezvoltarea de lideri în Biserica locală e bariera crucială în calea creşterii… Cei ce explică Scriptura eficient şi cu acurateţe sunt puţini, în special în părţi ale lumii unde bisericile cresc rapid. Trebuie dezvoltate metode noi şi moduri de multiplicare a liderilor bine pregătiţi, evlavioşi şi eficienţi“… Echiparea persoanelor cu dizabilităţi pentru a-şi atinge sferele de influenţă indeplineşte fiecare detaliu al acestei propuneri. (Jason Mandryk, Operation World: The Definitive Prayer Guide to Every Nation [Denver, Co: Biblica Publishing, 2010], p. 17).
Mişcarea Lausanne este dedicată încurajării şi dezvoltării de lideri tineri promiţători focalizaţi într-o arie de influenţă, în special de lideri tineri şi tinere femei, mentorând unul sau doi într-un context de reţea (Asociat Senior în Descrierea Rolului). Această dedicare îi include pe cei cu dizabilităţi.
După unele estimări aceasta merge pana la 15% cu toate că numărul variază de la o regiune la alta. (Laura M. Stough and Donghyun Kang, ‘The Sendai Framework for Disaster Risk Reduction and Persons with Disabilities’, International Journal of Disaster Risk Science 6 [2015], p. 140). Acest grup îi include pe cei cu dizabilităţi cognitive sau anumite boli mintale.
The Cape-Town Commitment II-B-4.
Grupul ce se ocupă de nevoile celor cu dizabilităţi, “Hidden And Forgotten People: Ministry Among People With Disabilities,” Lausanne Occasional Paper No. 35 B (Pattaya, Thailand, 29 September to 5 October 2004).
Miscarea Lausanne Ghid Editorial [la zi, 16 Decembrie 2014], p. 6.
Despre suferinţa dizabilităţii, Michael Oh subliniaza rolul suferinţei în proclamarea evangheliei. “The Individual’s Suffering and the Salvation of the World,” in God’s Love Compels Us: Taking the Gospel to the World (eds.) D. A. Carson and Kathleen Nielson (Wheaton, IL: Crossway, 2015), p. 113.
Chiar dacă cei cu dizabilităţi nu sunt asemenea popoarelor ne-atinse cu evanghelia, Lausanne şi-a propus să folosească un termen mai cuprinzător: „popoare ne-angajate” (Lars Dahle, ‘Missions in 3D: A Key Lausanne III Theme’, in Lars Dahle, Margunn Serigstad Dahle, and Knud Jorgensen [eds.], The Lausanne Movement: A Range of Perspectives [Regnum Edinburgh Centenary Series #22; Oxford, UK: Regnum Books International, 2014], p. 373).
Vezi pe cei cu dizabilităţi ca învăţători în Stefan Heuser, ‘The Human Condition as Seen from the Cross: Luther and Disability’, in Brian Brock and John Swinton (eds.) Disability in the Christian Tradition: A Reader (Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2012), pp. 191-97.
Dietrich Bonhoeffer, Letters and Papers from Prison (London: SCM Press Ltd., 1971), p. 10. Contextual Bonhoeffer vorbeşte în general despre ceea ce oamenii au experimentat în viaţă.
John Piper ne reaminteşte că: „Noi nu posedăm cultura, şi nici n-o conducem. Noi o slujim cu bucurie şi milă pentru binele omului şi spre gloria lui Isus Hristos.” (John Piper, ‘Brokenhearted Joy’, World Magazine, 13 December [2003], p. 51.).
Chapman, Godlly Ambition, p. 157.
Vezi studiu recent condus de Oliver Merz: ‘Inklusion Als Herausforderung: Eine Empirisch-Theologische Studie Zu Behinderung Und Leitungsverantwortung in Langes-Und Freikirchen Der Schweiz’ [The Challenge of Inclusion: An Empirical-Theological Study of Disability and Leadership in State And Free Churches in Switzerland], a thesis presented in partial fulfillment of the requirement for the degree, Doctor of Theology (ThD) for the University of South Africa, Pretoria, 2014.
Joni Eareckson Tada a spus: „slujirea cu persoane cu dizabilităţi nu e slujire cu cei cu dizabilităţi, dacă cei cu dizabilităţi nu slujesc” ‘Ministry Access: The Lausanne Consultation on Disability Concerns’, conducted at the International Disability Center of Joni and Friends in Agoura Hills, CA, 21 February 2015. This event followed the Global Access Conference 2015 and served as preparation for the Lausanne Young Leaders Conference (YLG’16), Jakarta, Indonesia, 3-10 August 2016.